×

Stresul nu este întotdeauna rău. În doze mici, te poate ajuta să funcționezi în timpul momentele de presiune și să te motiveze să iei cele mai bune decizii, bazate pe raționament. Dar când ești, în mod constant sub presiune, și întotdeauna la capătul puterilor, mintea și corpul suportă consecințele.

Când ești stresat corpul tău acționează ca și cum ai fi în pericol. În consecință, produce hormoni care accelerează bătăile inimii, te face să respiri mai repede și îți dă energie sporită pentru a înfrunta situația. Tot acest proces se numește fight or flight (luptă sau fugi).

Dacă te simți frecventat de sentimentele de îngrijorare fără rost, din cele mai mici motive, copleșit și epuizat emoțional, e timpul să iei o pauză. Ca să te protejezi mai bine și să îmbunătățești calitatea vieții încearcă să înveți să recunoști semnele și simptomele stresului cronic.

Cum combatem stresul?

Stresul si factorii stresanti

Anumiți factori de stres sunt normali și chiar necesari. Stresul  îți dă acel impuls de care ai nevoie atunci când ai mult de lucru sau când trebuie să reacționezi repede. De exemplu, te poate ajuta să câștigi o cursă sau să termini o sarcină dificilă la timp.

Însă, dacă stresul devine o constantă în viața ta, poate avea efecte negative. În timp, produce dureri de cap, de spate, ne tulbură somnul și provoacă afecțiuni digestive. Mai mult, îți slăbește sistemul imunitar, lăsându-te vulnerabil în fața bolilor.

Pentru a ține stresul sub control este esențial să afli care sunt factorii declanșatori. Gândește-te la toate evenimentele care s-au petrecut în ultimele 6 luni în viața ta.  

Evenimentele petrecute la muncă

Evenimentele petrecute la munca pot fi stresante

Se au în vedere în primul rând schimbările implementate în această perioadă (schimbarea sarcinilor, schimbarea programului și a condițiilor de muncă sau efectuarea unui curs de perfecționare la locul de muncă).

Apoi, responsabilitățile pot fi, de asemenea, factori de stres care trebuie luați în calcul atunci când încerci să stabilești un nivel al stresului. Dacă există probleme la muncă cu șeful, colegii, subalternii, reajustări majore ale businessului, te poți gândi și la aceștia ca fiind posibili factori de stres.

În ceea ce privește statutul profesional gândește-te dacă în ultimele luni ai avut parte de o promovare, un transfer, o retrogradare, pensionare, relocare sau ai fost concediat.

Schimbările produse la nivel familial

Schimbarile la nivel familial pot fi stresante

Dacă ți-ai schimbat reședința toată agitația presupus de mutare se poate să îți fi cauzat un nivel destul de ridicat de stres. Gradul de stres diferă și în funcție de locul în care te-ai mutat (același oraș, un alt oraș sau altă țara).

La nivel familial pot să apară schimbări majore ale condițiilor de locuit, schimbări în ceea ce privește timpul petrecut cu membrii familiei sau schimbări majore de comportament ale unui membru din familie ori probleme de sănătate.

Mariajul constituie un alt punct de luat în calcul pentru stabilirea factorilor de stres. Te-ai căsătorit recent, ai divorțat, te-ai despărțit recent de partenerul de viață din cauza problemelor de muncă sau din cauza problemelor personale?

Sarcina, nașterea, adopția, copilul pleacă de acasă pentru a merge la facultate sau își începe viața pe cont propriu. Toate aceste elemente pot, la un moment dat, să ne tensioneze viața. Problemele cu rudele, divorțul părinților sau mutarea unor rude la tine sunt alte probleme stresante care merită trecute pe hârtie dacă vrei să îți contabilizezi factorii de stres.

Dispariția cuiva drag este cel mai mare factor de stres pentru individ. Fie că este vorba de moartea partenerului, a unui părinte, a unui copil, a unui frate, fie că este vorba de un avort, toate aceste momente ne pun mintea și organismul în mare dificultate.

Viața personală și socială

Viata personala, sociala si stresul

Chiar dacă aparent vacanța este privită ca un moment de relaxare, pentru unii dintre noi se poate transforma într-un factor de stres.  Apoi, accidentele, deciziile majore privind viitorul apropiat sau realizările majore pot ridica nivelul de stres resimțit.

Relațiile, fie ele de prietenie, fie de cuplu ne pot produce stres. Începutul sau sfârșitul unei relații, problemele în cuplu, logodna, dificultățile apărute în viața sexuală sau dezamăgirile ne afectează confortul psihic.

Stresul financiar apare frecvent, iar pierderea slujbei, avarierea unei proprietăți, ipoteca sau împrumutul își pun accentul pe sănătatea noastră mintală.

Stresante sunt și problemele de sănătate: bolile sau leziunile care te țin la pat sau în spital, tratamentele dentare de amploare, schimbările majore în obiceiurile alimentare, schimbările majore în obiceiurile de dormit, schimbările majore în programul de recreere.

Astfel că, atât evenimentele fericite, cât și cele negative ne provoacă un anume nivel de stres. Important este să identificăm sursele de stres și să încercam să le diminuăm.

Surprinzător, stresul este benefic pentru că ne determină să ne mobilizăm, astfel încât să facem față provocărilor zilnice. Dar, bineînțeles, acest lucru este valabil pe termen scurt. Atunci când stresul devine o constantă ne afectează serios atât starea fizică, cât și pe cea mentală.

Stresul, este un sentiment pe care oamenii îl au atunci când sunt supraîncărcați și se luptă să facă față cererilor. Aceste cereri pot fi legate de finanțe, de muncă, de relații și de alte situații, dar orice lucru care reprezintă o provocare reală sau percepută sau o amenințare la adresa bunăstării unei persoane poate provoca stres.

Sarcinile de lucru obositoare care au termene limită, nivelul de risc al deciziilor pe care le iei la un moment dat acumulate cu probleme de cuplu sau probleme de sănătate ridică nivelul de stres la cote foarte înalte. În plus, un mediu de lucru ostil sau șefi prea impunători dăunează cu atât mai mult psihicului. În fața acestor factori, organismul trebuie să facă eforturi să se adapteze, însă uneori cedează.

Stresul poate fi un motivator eficient. Acesta poate fi esențial pentru supraviețuire. Mecanismul fight-or-flight (luptă sau fugi) ne ajută să determinăm reacțiile propice când suntem puși față în față cu un pericol.

Cu toate acestea, dacă acest mecanism este declanșat prea ușor sau când există prea mulți factori stresori, acesta poate submina sănătatea mintală și fizică a unei persoane și poate deveni nociv.

Stresul ne schimbă comportamentul

Stresul ne schimba comportamentul

Atunci când suntem stresați, în organism se eliberează o serie de hormoni, printre care și cortizolul, așa-numitul hormon al stresului. Treptat, acesta începe să genereze diverse simptome printre care amețeala, dureri de cap, stări de insomnie sau de irascibilitate, dificultăți de concentrare, ne taie pofta de mâncare și cheful de viață. Azi un pic, mâine un pic, și prin aceste stări se instalează pe neștiute depresia.

În primul rând, stresul afectează starea de sănătate a organismului provocând diverse boli. Cea mai frecventă boală cauzată de stres este cea de inimă. Oamenii stresați sunt mai predispuși să facă atac de cord, iar după un astfel de episod șansele ca persoana respectivă să devină deprimată sunt foarte mari.

Apoi, stresul este principala cauză a cancerului. O astfel de boală traumatizează atât fizic, cât și psihic persoana în cauză. Procedurile dureroase de vindecare, costul foarte ridicat al tratamentelor, incertitudinea vindecării pot conduce foarte ușor către depresie.

Efectele daunatoare ale stresului

Un alt efect al stresului este insomnia. Stresul poate cauza supraexcitarea sistemului nervos, o stare biologică în care oamenilor pur și simplu nu le mai este somn. Sau le este somn, dar nu pot să doarmă. Iar somnul, se știe, este esențial pentru menținerea unei stări mentale bune.   

Adesea, stresul provoacă schimbări vasculare care pot duce la dureri de cap sau migrene. Mai mult, stresul ne tensionează și mușchii, care înrăutățesc durerile de cap.

Prea mult cortizol eliberat în organism va interfera cu abilitățile creierului de concentrare. În timpul perioadelor de stres maxim, hormonul interferează cu neurotransmițătorii, chimicalele pe care celulele creierului le folosesc ca să comunice între ele. De aceea, procesul de a gândi clar poate fi afectat.   

Un stres sever, constant, poate afecta sarcina, poate provoca pierderea acesteia sau poate împiedica o femeie să rămână însărcinată. Mai mult, nivelul ridicat de stres poate afecta dezvoltarea creierului fetusului. În plus, factorii de stres sunt foarte riscanți în astfel de perioade pentru că femeia este extrem de sensibilă la schimbările care se produc cu organismul ei și poate foarte ușor să dezvolte o depresie, fie înainte, fie după naștere.

În unele situații stresul la muncă poate fi normal, dar stresul excesiv îți poate afecta productivitatea, sănătatea fizică și emoțională. Abilitatea ta de a gestiona stresul poate face diferența între succes și eșec. Nu poți deține controlul total în mediul tău de lucru, dar asta nu înseamnă că ești lipsit de putere-chiar și atunci când ești blocat într-o situație dificilă.

Să găsești modalități de a gestiona stresul la muncă nu înseamnă să faci schimbări majore, ci să te concentrezi pe felul în care îți poți prioritiza sarcinile, organiza timpul și gestiona stresul.

Problemele economice au un impact emoțional puternic. Disponibilizările și reducerile salariale sunt tot mai întâlnite la locul de muncă ceea ce au dus la un nivel mai crescut de teamă, nesiguranță și implicit stres.

Emoțiile tale îi pot afecta și pe cei din jur, la fel cum și stresul are un impact destul de puternic asupra calității relațiilor tale interpersonale. Cu cât ești mai bun în gestionarea propriului stres, cu atât îi vei afecta mai puțin pe cei din jur și cu atât mai puțin starea de stres a celorlalți te va afecta pe tine în mod negativ.

Cum îți gestionezi nivelul de stres de la job depinde de tine și este ușor de învățat.

Există o varietate de pași pe care poți să-i faci pentru a reduce stresul de la job. Aceștia includ:

  • să îți asumi responsabilitatea de a îmbunătăți binestarea ta fizică și emoțională
  • să eviți capcanele prin identificarea obiceiurile proaste și atitudinilor negative care îți provoacă stresul pe care-l resimți la muncă
  • să înveți mai bine abilitățile de comunicare pentru a ușura și a îmbunătăți relațiile cu șefii și colegii tăi

Există semnale de alarmă vizibile

exista semnale de alarma vizibile pentru aparitia stresului la locul de munca

Când te simți copleșit la muncă, îți pierzi încrederea și poți deveni foarte ușor irascibil sau retras. Asta te poate face mai puțin productiv și mai puțin eficient la job, iar munca îți va oferi mult mai puține satisfacții. Dacă ignori semnalele de avertizare, poți ajunge să ai probleme mai mari. Interferând cu performanțele de la locul de muncă și satisfacțiile tale, stresul cronic sau intens poate de asemenea, să ducă la probleme de sănătate.

Semne și simptome ale stresului sunt:

  • sentimente de anxietate și irascibilitate
  • depresie și apatie
  • pierderea interesului la job
  • probleme cu somnul, epuizare și probleme de concentrare
  • tensiune musculara sau dureri de cap
  • probleme cu stomacul
  • retragerea din mediul social
  • pierderea apetitului sexual
  • utilizarea alcoolului sau a drogurilor

Ai grijă mai mult de nevoile tale

ca sa scapi de stres, ai grija de nevoile tale

Când stresul interferează cu abilitatea ta de a performa la job, de a gestiona propriul stil de viață sau cu starea ta de sănătate, este timpul să acționezi. Începe prin a acorda o mai mare atenție stării tale de sănătate fizică și emoționala. Când ai grijă de propriile nevoi, devii mai puternic și mai rezistent la stres. Cu cât te simți mai bine, cu atât vei fi mai bine echipat să gestionezi stresul la locul de muncă fără să devii copleșit.

Chiar și lucrurile mărunte îți pot îmbunătăți starea de spirit, îți cresc energia și te fac să te simți ca și cum ai reveni la normal.

Lasă lucrurile să se întâmple treptat și cu cât vei face alegeri mai bune în ceea ce privește stilul tău de viață, cu atât mai repede vei observa o reducere a stresului, atât acasă, cât și la locul de muncă.

Poti să incerci să:

  • faci mișcare, exerciții fizice regulate care să te eliberezi de stres
  • faci alegeri alimentare sănătoase, o alimentație echilibrată te poate ajuta să depășești zilele de muncă stresante
  • bea alcool moderat și evită nicotina
  • dormi suficient și îmbunătățește calitatea somnului

Prioritizează-ți sarcinile

prioritizeaza-ti sarcinile ca sa scapi de stres

Când te organizezi mai bine și-ți prioritizezi sarcinile, poți să-ți reduci stresul de la job.

Când stresul de la serviciu pare să te copleșească, există pași simpli pe care poți să-i faci pentru a recâștiga controlul asupra ta și asupra situației. Abilitatea ta dobândită de a menține un sentiment de auto-control în situațiile de stres va fi deseori bine primită de către colegii tăi, manageri și subordonați, ceea ce poate duce la relații mai bune la locul de muncă.

Iată câteva sugestii pentru a reduce stresul la job și pentru a-ți prioritiza și organiza responsabilitățile:

  • creează-ți un program echilibrat, analizându-ți responsabilitățile și sarcinile zilnice
  • nu te suprasolicita, nu încerca să faci prea multe lucruri într-o singură zi
  • încearcă să pleci mai devreme dimineața, chiar și 10-15 min pot face diferența și te pot ajuta până te acomodezi la birou și să îți începi ziua de lucru
  • planifică-ți pauze regulate, asigurându-te că iei pauze scurte pentru a face o plimbare, pentru a sta și a-ți limpezi mintea
  • prioritizează-ți sarcinile, fă o listă cu sarcinile pe care le ai de făcut și numerotează-le în ordinea importanței
  • împarte proiectele în pași mărunți – dacă un proiect mare pare copleșitor, fă-l pas cu pas
  • poți să delegi responsabilități – nu trebuie să faci totul singur
  • fi dispus să faci compromisuri găsind căi de mijloc astfel încât să se reducă nivelul stresului pentru toată lumea

Viață modernă este plină de deadline-uri, frustrări, cerințe și așteptări. Pentru multe persoane, stresul este ceva atât de obișnuit încât a devenit un stil de viață. Stresul nu este întotdeauna dăunător. În doze mici, te poate ajuta să să faci față  cu brio situațiilor în care te afli sub presiune și să te motiveze să dai tot ceea ce ai tu mai bun. Dar când te afli constant pe fugă, mintea și corpul tău au de plătit prețul stilului tău de viață.

Poți să te protejezi recunoscând semnele și simptomele stresului și făcând pași pentru a reduce efectele dăunătoare asupra organismului tău.

Managementul stresului începe prin identificarea surselor stresului în viața ta. Asta nu este la fel de ușor pe cât pare. Sursele tale de stres nu sunt mereu evidente și nu este atât de ușor să depășești gândurile care îți provoacă stresul, sentimentele  și comportamentele. Sigur, probabil știi că mai mereu ești îngrijorat cu deadline-urile pe care le ai, dar poate mai degrabă problema este felul în care îți organizezi tu timpul, decât cerințele actualului job.

Sursele de stres

sursele de stres

Că să identifici adevăratele surse de stres, observă-ți atent obiceiurile, atitudinile și scuzele:

  • Identifici stresul ca fiind temporar și-ți spui “Momentan am un milion de lucruri pe care trebuie să le fac acum” chiar dacă nu îți amintești când ți-ai luat ultima dată o pauză
  • Definești stresul că fiind o parte integrală din munca și viața ta de acasă și mereu te gândești că lucrurile mereu sunt nebunești pe aici sau ca parte a personalității tale  
  • Dai vina pe alte persoane sau pe evenimente exterioare care îți provoacă stresul sau vezi asta ca fiind perfect normal și nimic neobișnuit

Este important să înveți să recunoști când nu mai ai control asupra nivelului de stres la care ai ajuns. Cel mai periculos lucru în legătură cu stresul este cât de ușor se poate lipi de tine. Poți să te obișnuiești cu el, începe să ți se pară chiar normal, nu observi cât de mult te afectează, chiar dacă efectele sunt destul de mari.

Semnele și simptomele de suprasolicitare pot avea aproape orice surse. Stresul afectează mintea, corpul și comportamentul în multe forme și fiecare persoană face față stresului în mod diferit.

Când percepi o amenințare, sistemul tău nervos răspunde prin eliminarea unei avalanșe de hormoni de stres, incluzând adrenalina și cortizolul. Acești hormoni îți pregătesc organismul pentru a acționa în situații de urgență.

Inima ta bate mai tare, mușchii sunt încordați, crește presiunea sângelui, respirația devine mai rapidă. Aceste schimbări fizice cresc rezistența și puterea ta, accelerează timpul de reactivitate și îți sporește concentrarea-pregătindu-te fie să lupți, fie să fugi de pericol.

 

Go Top