×

Momentul în care primul copil se naște, este considerat ca fiind cel mai important moment al vieții. Dar, dacă sunteți mamă, acest eveniment s-ar putea să vina și cu bătăi de cap. Nu ne referim doar la sindromul postpartum, dar și la PTSD – tulburarea de stres post-traumatic.

În multe cazuri, după naștere, pot să apară simptomele tulburării de stres post-traumatic. La o treime dintre mămici, aceste simptome sunt asemănătoare celor prezente în cazul unui război sau unor atacuri teroriste. În sprijinul acestei afirmații, cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv, Israel susțin că nașterea este o potențială sursă de stres post-traumatic (PTSD).   

Acest tip de stres implică simptome ce cuprind rememorarea travaliului, reacții fizice precum palpitațiile, evitarea discuțiilor despre acest subiect sau refuzul de a avea și alți copii. În mod normal, PTSD este rezultatul confruntării directe sau indirecte cu pericole ce implică moartea sau vătămări grave. Mai mult decât atât, tulburarea poate induce tinerelor mămici sentimente de teamă și nesiguranță care, în anumite cazuri, pot persista toată viața dacă nu sunt tratate corespunzător.

Atunci când o persoană îndură o traumă, mintea ei intră într-o stare neobișnuită de hiper-excitație și fight or flight (luptă sau fugi). Partea creierului care ajută în mod normal la păstrarea amintirilor devine hiper-responsivă, ducând la un sentiment exagerat de frică. Iar când un anumit obiect, eveniment sau persoană îi aduce aminte persoanei suferinde de experiența ei traumatică, atunci acele amintiri devin neobișnuit de terifiante.

Chiar dacă există suficiente informații în legătură cu PTSD-ul care apare veteranilor de război, doctorii de abia au început să se documenteze în legătură cu tulburarea post-traumatică care apare după naștere – cercetările au început în anul 2006.

Care sunt cauzele?

Cauzele tulburarii post-traumatice care apare dupa nastere

Nimeni nu știe care sunt cauzele, în mod concret, dar studiul a adus noi informații care îi ajută pe cercetători și specialiști să descopere rădăcina problemei.

Studiul a constat în intervievarea după naștere a 89 de femei, din care 80% născuseră fără a folosi nici un mijloc de a combate durerea. Rezultatele studiului, care au fost publicate și în Israel Medical Association Journal, au indicat faptul că:

  • 3,4% dintre femei prezentau PTSD în formă completă
  • 7,8% în formă aproape completă
  • 25,9% au prezentat simptome semnificative timp de cel puțin o lună după naștere.

Participantele studiului au declarat că principale cauze ale stării de stres au fost durerea intensă, teama pentru complicații grave ale lor sau ale copiilor și chiar faptul că au stat dezbrăcate atât de mult timp, în cursul travaliului. În concluzie, asociația Birth Trauma din Marea Britanie consideră că aproximativ 10.000 de femei dezvoltă, după naştere, PTSD în formă completă și alte 200.000 pot prezenta unele dintre simptomele tulburării – care dacă nu sunt tratate corespunzător, pot persista toată viața și avea urmări grave.

Se poate trata?

Tulburarea post-traumatica care apare dupa nastere se poate trata

Tulburarea post-traumatica postpartum se poate trata, de obicei, în același mod în care se tratează PTSD-ul veteranilor – prin terapie, grupuri de suport emoțional și medicamentație. Unele femei au decis să cupleze aceste forme de vindecare cu alte metode alternative de tratament:

  • Prin ținerea unui jurnal
  • Tratament centralizat pe artă
  • Creație muzicala
  • Dans

Cam orice implică exprimarea unei persoane într-un mod artistic.

Citește mai mult despre tulburarea post-traumatică și cere ajutor specializat când ai nevoie!

Noi cercetări în domeniu arată că tulburările de somn la tinerii adulți sunt indicatori ale ideii suicidare. Cercetători din cadrul Stanford University School of Medicine, California, au făcut un studiu pe scală largă care a observat faptul că insomnia și coșmarurile auto-raportate sunt semne ale ideației suicidare.

“Cum ne simțim a două zi, atât cât și bunăstarea noastră, sunt influențate direct de către somn,” spune Rebecca Bernert, Phd. “Credem că o calitate proastă a somnului poate eșua în a ne oferi o ușurare emoțională în timpul unei perioade de suferință. Somnul are un impact asupra modului în care noi ne reglementăm starea de spirit-acesta, prin urmare, poate să reducă șansele de a avea un comportament suicidar,” explică Rebecca.

O echipă de cercetători a ținut sub observație aproape 5,000 de tineri adulți cu vârstă între 18 și 23 de ani, incluzând un număr de 50 de participanți cu un istoric de tentative de suicid sau o recentă ideație suicidară. Studiul a fost publicat pe 28 iunie 2017, în revista Journal of Clinical Psychiatry.

Legătura dintre coșmaruri și suicid

Legatura dintre cosmaruri si suicid

Sinuciderea este cea de-a doua cauză majoră de deces la nivel mondial pentru adulți între 24 și 44 de ani. În 2016, peste 40,000 de americani au decis să se sinucidă, iar cei care au coșmaruri, conform unui alt studiu, sunt de două ori mai susceptibili de a prezenta comportament suicidar, față de restul populației care visează liniștit.

Studiul s-a axat, în principal, pe acei indivizi care au fost diagnosticați cu PTSD (tulburarea de stres post-traumatic). Coșmarurile stau la baza PTSD-ului, afectând aproximativ 90% dintre cei diagnosticați.

91 de participanți au luat parte la studiu și au răspuns la întrebări despre severitatea și frecvența coșmarurilor, dacă au comportament suicidar, insomnii și dacă se simt depresivi. În cazul acestor persoane, coșmarurile se conturează asupra experiențelor traumatice care stau la baza tulburărilor. În cazul veteranilor de război, printre primii care au fost diagnosticați cu PTSD (inițial “shell-shocked”), experiența lor se conturează în jurul războiului în care au luptat.   

Cercetătorii au evaluat și sentimentele de înfrângere, de a fi prins într-o capcană și cel de inutilitate, prin a-i întreba dacă sunt sau nu de acord cu anumite afirmații:

  • Înfrângere – simt ca și cum nu am făcut nimic cu viața mea.
  • A fi prins în capcană – aș vrea să plec de lângă oamenii din viață mea pe care eu îi consider mai puternici decât mine.
  • Inutilitate – Aștept cu nerăbdare, speranța și entuziasm ce poate să-mi aducă viitorul.

Insomnia si cosmarurile

62% dintre participanții care au avut coșmaruri, comparat cu 20% dintre participanții care nu au resimțit această situație, au raportat că au avut comportament și tendințe suicidare sau măcar gânduri.

Coșmarurile pot declanșa sentimentul de înfrângere, iar când persoanele respective nu se pot opri din a se gândi la sursa traumei lor (chiar și în somn) se intră într-un ciclu foarte vicios. De ce? Pentru că sentimentul de înfrângere este asociat și cu celelalte două enumerate mai sus-cel de a fi prins în capcană și sentimentul de inutilitate. Persoanele respective se simt ca și cum nu este scăpare de trauma pe care au suferit-o, că nu pot să o cucerească și își dezvoltă o atitudine foarte pesimistă când vine vorba de viitorul lor.  

În alte cuvinte, se simt ca și cum ar fi captivi și nu găsesc altă metodă de a scăpa din acest ciclu chinuitor decât prin suicid.

Cum și când este bine să acționăm?

Cum actionam impotriva comportamentului suicidar

Nu există niciodată un “prea devreme” sau un “prea târziu” când vine vorba de tratamentul afecțiunilor mintale. La fel, nu există nici “momentul potrivit”, există doar decizia de a începe procesul de vindecare. Coșmarurile te pot influența mai mult decât crezi, iar dacă există un ritm, pot apărea și insomniile.

Când se menționează tratamentul pentru insomnie sau coșmaruri, primul lucru care îi apare în minte pacientului sunt somniferele. De fapt, prima metodă de tratament recomandată de specialist nu implică medicamentele ci terapia cognitiv comportamentală care funcționează ca un program structurat pentru cei care au fost diagnosticați cu insomnie. Acest tip de terapie ajută la identificarea și înlocuirea problemelor și comportamentului care cauzează tulburarea de somn cu obiceiuri care promovează un somn profund. Terapia cognitiv comportamentală ajută pacientul să-și depășească cauzele și problemele care stau la baza tulburărilor de somn.

Procesul terapeutic este necesar pentru îmbunătățirea calității vieții și pentru a avea control asupra insomniei și a coșmarurilor. Fie că vorbim despre online sau offline, ședințele cu un psihoterapeut sunt la fel de eficiente și ameliorează tulburările de somn.

Tulburarea de stres post-traumatic (cunoscută și ca PTSD)  este o tulburare psihică caracterizată prin gânduri și amintiri intruzive, coșmaruri vii, repetitive, flashback-uri, comportamente de evitare, hiperreactivitate a sistemului vegetativ și modificări ale dispoziției, simptome care apar după o experiență intens psihotraumatizantă ce implică risc vital.

Majoritatea oamenilor trec prin cel puțin un eveniment psihotraumatizant de-a lungul vieții. Apariția PTSD implică pe lângă factori legați de natură și intensitatea traumei și o vulnerabilitate psihică crescută.

Literatura de specialitate a descris simptome similare PTSD la soldații care au luptat în primul război mondial (“shell shock”, “war neuroses”), la supraviețuitorii lagărelor de concentrare din al doilea război mondial, la veteranii războiului din Vietnam (“sindromul post-Vietnam”).

Evenimente psihotraumatizante ce pot declanșa PTSD

Evenimente psihotraumatizante ce pot declansa PTSD

Persoanele care suferă de PTSD au fost implicate direct sau au fost martore la situații dramatice cu risc de pierdere a vieții sau de lezare gravă.

Exemple de experiențe psihotraumatizante ce pot precede instalarea PTSD:

  • Războiul sau dezastre naturale
  • atac violent, abuz sexual
  • răpire, terorism, tortură
  • accidente severe individuale sau colective
  • moartea neașteptată sau în condiții violente a unei persoane dragi

Cum se manifestă PTSD?

Prin retrăirea traumei, gânduri și amintire intruzive, involuntare, dar și prin coșmaruri repetitive sau cvasi-reale care implică conținut legat de experiența trăită. Mai se poate manifestă și prin flashback-uri și discomfort psihologic intens la expunerea la stimuli ce amintesc de traumă.  

Prin evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma, PTSD-ul se manifestă deoarece se fac eforturi active pentru a evita respectivele amintiri, gânduri. Sentimentele și factorii externi precum locuri, persoane sau obiecte pot reaminti experiența psihotraumatizantă .

Mai putem menționa și:

  • Tulburări ale memoriei, gândirii și dispoziției care își iau formă de amnezie, idei cu încărcătură negativă, autoînvinuire sau învinovățirea altor persoane, emoții negative precum frică sau rușinea, indiferența și scăderea capacității de a simți emoții pozitive.
  • Tensiune psihologică crescută cu activare pe sistemul nervos care se face simțită prin iritabilitate, posibile accese de furie sau izbucniri violente, hipervigilența sau dificultăți în a adormi, somn întrerupt sau neliniștit.

Uneori, pot apărea simptome disociative ca depersonalizarea și derealizarea!

Depersonalizarea implică sentimente de detașare de sine ca și cum ar observa din afară sau ar trăi un vis. Derealizarea reprezintă senzații de detașare de mediul exterior, ca și cum lumea ar fi modificată sau ireală, iar toate aceste simptome produc persoanei afectate o deterioare pe plan social, profesional sau în alte domenii.

Aceste simptome sunt întotdeauna urmare a unei traume! Ele nu sunt produse de o altă afecțiune medicală, ca de exemplu loviturile la cap sau de consum de substanțe. Copiii pot avea manifestări mai puțin vizibile, coșmaruri, schimbări ale jocului, acțiuni asociate simbolic cu trauma apărute în timpul jocului. Dezechilibrul emoțional se poate manifesta și prin furie, reacții necontrolate, inadecvate.

Durata simptomelor în PTSD este intotdeauna mai mare de o luna.

Când apare PTSD?

Cand apare PTSD

După o experiență psihotraumatizantă care a implicat risc de moarte, lezare gravă sau moartea unor persoane apropiate poate apărea în prima lună tulburarea acută de stres (TAS). TAS descrie simptome post-traumatice acute ca retrăirea experienței, fenomene de flashback, coșmaruri, simptome disociative (amnezie, derealizare, depersonalizare), evitarea factorilor corelați cu traumă și activitate neurovegetativa crescută.  

Durată manifestărilor TAS este între 3 zile și 4 săptămâni.

Dacă durata simptomelor depășește 4 săptămâni ne putem gândi la diagnosticul de PTSD. Din păcate, o proporție mare dintre pacienții cu TAS dezvoltă ulterior PTSD. Circa 50 % dintre pacienții cu PTSD au avut anterior TAS.

În general PTSD apare în primele 3 luni de la traumă.

Există și forma cu debut tardiv, apărută la mai mult de 6 luni de la eveniment. PTSD poate fi diagnosticată la orice vârstă, inclusiv la copiii mai mari de 1 an.

Cât de des se diagnostichează TAS?

Prevalența diferă în funcție de tipul evenimentului traumatic, fiind în medie de 1-14%; în SUA riscul de PTSD pe durata vieții este estimat la 8,7% (DSM V). Rate mai mari de 50%  apar la victimele violurilor sau ale atacurilor violente.

Care sunt factorii de risc?

Care sunt factorii de risc PTSD

Cu cât experiența traumatizantă este mai severă cu atât riscul de PTSD este mai mare. Sunt anumite tipuri de traume cum ar fi tortura sau violul cu rate extrem de mari ale PTSD. Apariția simptomelor de TAS favorizează riscul de PTSD ulterior, iar simptomele disociative apărute în timpul sau după traumă sunt deasemenea factori de risc pentru apariția PTSD.

Antecedentele de evenimente traumatizante, în special în copilărie: o persoană cu cât trece prin mai multe traume cu atât crește și riscul său de PTSD. Copii care au crescut într-un mediu nefavorabil au risc crescut de PTSD la maturitate. Riscul de PTSD este dublu la femei față de bărbați, posibil datorită diferențelor în răspunsul la stres dar și datorită vulnerabilității fizice crescute a sexului feminin.

Se mai pot menționa și:

  • Istoricul personal de afecțiuni psihice: anxietate, depresie, tulburări de personalitate.
  • Istoricul familial de afecțiuni psihice.
  • Lipsa suportului social, statutul socio-economic scăzut.
  • Nivelul de inteligență scăzut.
  • Nivel educațional scăzut.

Care este evoluția PTSD?

Evoluția PTSD se poate clasifica în :

  • Acută: simptomele durează mai puțin de 3 luni
  • Cronică: simptomele durează peste 3 luni
  • Tardivă: apare la mai mult de 6 luni de la traumă
  • Intermitentă

50% dintre pacienții cu PTSD se refac complet într-un interval de maxim 3 luni. Restul de 50%  pot avea simptome persistente mai mult de 12 luni sau pot avea o evoluție cronică sau recurentă.

Comorbidități frecvente

Persoanele diagnosticate cu PTSD au risc cu 80% mai crescut decât populația generală de a avea și alte diagnostice psihiatrice. Aceste afecțiuni pot precede sau pot succede diagnosticarea PTSD.

Tulburări psihiatrice frecvent asociate cu PTSD:

  • abuz/dependența de substanțe : în special alcool, dar și droguri
  • tulburări anxioase: tulburarea de anxietate generalizată, fobia simplă
  • tulburarea depresivă majoră
  • distimia
  • tulburarea bipolară
  • tulburarea obsesiv-compulsivă
  • tulburări de personalitate
  • tulburări psihice datorate unor traumatisme cranio-cerebrale
  • tulburare opozițională și anxietatea de separare în cazurile de PTSD la copii.

Pacienții diagnosticați cu PTSD par să aibă risc crescut pentru diverse afecțiuni somatice: cardiovasculare, gastrointestinale, durere cronică etc, iar riscul suicidar este crescut la persoanele care suferă de PTSD!

Care sunt soluțiile?

Care sunt solutiile pentru PTSD

În general manifestările PTSD se atenuează cu timpul și pot chiar să se remită fără tratament. Totuși, orice persoană care prezintă simptome similare celor descrise trebuie să se adreseze unui medic psihiatru, deoarece există la persoanele care suferă de PTSD un risc mare de dezvoltare a altor afecțiuni psihice ca depresia, anxietatea și dependența de alcool sau droguri și un risc crescut de a avea idei suicidare sau tentative de suicid. Medicul psihiatru va evalua pacientul, va diagnostica corect și va ține cont de comorbidități și de particularitățile fiecărui pacient.

PTSD reprezintă o afecțiune tratabilă, cu prognostic bun în situația unei abordări eficiente. Indicația terapeutică de elecție în PTSD este o metodă de psihoterapie și anume terapia cognitiv-comportamentală (TCC) centrată pe traumă. Aceasta se va efectua de cel puțin o data pe săptămâna, va avea continuitate și va fi efectuată cu un singur psihoterapeut. Se indică în general 8-12 ședințe.  

TAS este o tulburare tranzitorie intensă care afectează persoanele ce s-au confruntat cu evenimente deosebit de traumatizante, copleșitoare, care depășesc capacitatea proprie de adaptare la stres.

TAS apare la scurt timp după evenimentul traumatizant, în primele minute, ore, zile, limita fiind de 4 săptămâni, iar durata manifestărilor este între 3 zile și 4 săptămâni. Dacă durata depășește 4 săptămâni este posibil să se fi instalat o tulburare de stres post-traumatic.

Care sunt evenimentele ce pot declanșa TAS?

tulburarea acuta de stres

Persoanele care suferă de TAS au fost implicate direct sau au fost martore la situații dramatice cu risc de pierdere a vieții sau de lezare gravă.

Câteva exemple de traume care pot declanșa o tulburare acută de stres:

  • Războiul sau actele de terorism
  • Atacul violent, jaful
  • Abuzul sexual, violul, răpirea
  • Dezastrele naturale (inundații, cutremure)
  • Accidentele severe individuale sau colective
  • Uneori afecțiunile medicale grave cu debut brusc.

TAS poate apărea în cursul unui doliu normal, în special dacă decesul persoanei dragi a avut loc în condiții violențe. Prevalența declanșării TAS diferă în funcție de tipul evenimentului traumatic, fiind în medie de 10-20% – rate mai mari de 50% apar la victimele violurilor sau ale atacurilor violente.

Cum se manifestă TAS?

Cum se manifesta TAS

Apar frecvent amintiri, imagini recurente, flashback-uri și coșmaruri, prin care victimele retrăiesc trauma, care sunt intruzive și produc o suferința marcată, frică, neajutorare. Pot apărea stări disociative tranzitorii-prin stare disociativă se înțelege o scindare a identității persoanei, a conștiinței, a memoriei.

Poate apărea amnezia (uitarea) totală sau parțială a traumei iar persoana respectivă poate avea senzație de confuzie, de pierdere a reperelor de timp și spațiu, de detașare de mediu, chiar și să nu se mai recunoască pe sine sau să nu recunoască ambianța. Aceste simptome sunt tranzitorii, cu revenire ulterior la normal.

Unele persoane, chiar dacă nu se gândesc în mod voit la ce s-a întâmplat, prezintă o suferința intensă la expunerea la diverși factori pe care îi asociază simbolic cu trauma. De exemplu locuri similare cu cel unde a avut loc evenimentul, fenomene meteorologice diverse pentru supraviețuitori ai dezastrelor naturale, căldură intensă pentru supraviețuitorii incendiilor, senzații corporale pentru cei care au avut leziuni fizice.

Alți indicatori:

  • Atenția este diminuată, apar tulburări de concentrare.
  • Scade capacitatea de a simți emoții pozitive iar emoțiile negative ca tristețea, frica, furia, rușinea, vinovăția pot fi copleșitoare. Alte simptome care pot apărea sunt iritabilitatea sau agresivitatea.
  • Se pot asocia atacuri de panică, iar uneori persoanele pot fi hipervigilente, tresărind la orice stimul.
  • Unele persoane se comportă ca și cum retrăiesc cu adevărat evenimentul, desprinzându-se de prezent.
  • Tulburările de somn sunt frecvente: insomnie de adormire, somn neodihnitor, coșmaruri.

Sunt specifice și comportamentele de evitare: evită stimulii asociați cu trauma, unii oameni pot refuza să vorbească despre ce i-a afectat, pot evita locuri, oameni, situații care le reamintesc de eveniment. Uneori se pot izola, iar alteori pot recurge la consumul de alcool sau droguri.

Copiii, în special cei mai mici de 6 ani, pot avea manifestări mai puțin vizibile, coșmaruri, schimbări ale jocului, acțiuni apărute în timpul jocului. De exemplu, un copil care a fost victimă sau martorul unui accident de automobil poate ciocni mașinuțe în mod repetat în timpul jocului, iar dezechilibrul emoțional se poate manifesta și prin furie, reacții necontrolate, inadecvate.

Toate aceste simptome afectează funcționarea persoanei respective în plan social, profesional sau în alte domenii.

Care sunt factorii de risc?

Sunt mai sensibili cei cu o tulburare psihică preexistentă. TAS apare atunci când este depășită capacitatea psihică de adaptare la stres. Riscul este mai mare la femei decât la bărbați, posibil datorită diferențelor în răspunsul la stres dar și datorită vulnerabilității fizice crescute a sexului feminin.

Cum evoluează TAS și ce soluții avem?

Care sunt solutiile pentru TAS

TAS poate fi o reacție tranzitorie la un stres intens, care se remite complet în maxim 4 săptămâni. Din păcate, o proporție mare, de până la trei sferturi dintre TAS, se transformă în tulburare de stres post-traumatic (PTSD). PTSD apare în primele 6 luni de la traumă – circa 50 % dintre pacienții cu PTSD au avut anterior TAS.

Pentru persoanele care au trecut prin momente grele și suferă de TAS este foarte important sprijinul din partea familiei, prietenilor, cunoscuților. Este important să fie ascultați, înțeleși; este important să nu se simtă singuri.

Recomandăm tuturor să se adreseze unui medic psihiatru sau unui psihoterapeut. Este esențială rapiditatea intervenției – pacienții necesită susținere, empatie, o evaluare rapidă a necesităților, o abordare flexibilă, oferirea de posibile soluții, creșterea capacității de adaptare.

Medicul psihiatru va evalua dacă este necesar tratament medicamentos, ca de exemplu anxiolitice și antidepresive. Pe termen lung, după depășirea perioadei critice, pot fi benefice diverse tipuri de psihoterapie, ca de exemplu psihoterapia suportivă sau de grup.

Go Top