×

Disfuncțiile sexuale sunt, în general, dificil de tratat. În principiu, dacă o disfuncție sexuală este secundară unei alte tulburări psihice, tratamentul afecțiunii primare conduce la ameliorarea sau remisiunea disfuncției sexuale. Dacă disfuncția sexuală este psihogena, medicația are eficiență limitată. Se pare că aici psihoterapia, indiferent de curent, are mai mult succes, iar combinarea psihoterapiei cu farmacoterapia ar aduce rezultate foarte bune.   

Din punct de vedere terapeutic, medicul poate interveni în patru mari domenii terapeutice:

  • Medicamentos
  • Mecanic
  • Chirurgical
  • Psihoterapeutic

Tratamentul medicamentos

Mai multe molecule, a căror eficiența terapeutică a fost dovedită empiric sau prin studii clinice stau la dispoziția medicului psihiatru.

Pentru disfuncția erectilă de cauză neurogenă, arterială, venoasă, psihogena sau mixtă se administrează un anumit tip de medicație.

Inhibitorii de 5-fosfodiesterază

Cel mai cunoscut reprezentant este sildenafil și se administrează oral.  

Acesta are ca efect creșterea cantității de oxid nitric (NO) cu efect vasodilatator, care crește fluxul sanguin penian. Efectul vasodilatator apare după aproximativ 1 oră de la administrare și durează aproximativ 4 ore. La femei crește lubrefierea vaginală. Medicamentul este ineficient la pacienții cu afecțiuni neurologice, diabet zaharat și neuropatie diabetică sau la cei la care s-a intervenit chirurgical pentru afecțiuni prostatice. La aceștia medicamentul este eficient doar în aproximativ 50% din cazuri.  

Efectele secundare constau în cefalee, eritem facial sau generalizat și dispepsie. Este contraindicată asocierea citratului de sildenafil cu nitrați, în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Din aceeași clasă terapeutică se mai pot administra: vardenafil hidroclorid sau tadalafil.

Fentolamina

Se administrează oral. Această diminuează tonusul simpatic, relaxează musculatura netedă și crește fluxul sanguin penian. Are ca efecte secundare hipotensiunea arterială, vertijul și tahicardia compensatorie, secundară hipotensiunii arteriale.

Apomorfina

Se administrează oral.  Produce vasodilatație cu creșterea fluxului sanguin penian. Are că efecte secundare grețuri și vărsături.

Alprostadil (prostaglandina E1 – PGE1)

Se administrează injectabil local sau sub formă de supozitoare uretrale. Prostaglandina E1 are efect vasodilatator local, cu creșterea fluxului sanguin penian. Efectul apare după 2-3 minute de la injectare sau inserare intrauretrală și durează maxim 1 oră, fără a necesita stimulare. Efectele secundare constau în: priapism, modificarea nepatologica a testelor hepatice, senzația de usturime peniană, scleroza vaselor mici peniene.

Tratament pentru alte tipuri de disfuncții sexuale

Tratament pentru alte tipuri de disfuncții sexuale

Pentru alte tipuri de disfuncții sexuale se poate recurge la medicamentele de mai jos:

  • Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (fluoxetina, fluvoxamina, escitalopram, citalopram, paroxetina sertralina)

Acestea se administrează oral. Unul dintre efectele secundare benefice, rezultat în urmă administrării acestor molecule este ejacularea întârziată, motiv pentru care se pot administra în special în cazuri de ejaculare precoce. Dapoxetina este tot un inhibitor selectiv al recaptarii serotoninei cu durată scurtă de acțiune, care a dovedit o eficientă superioară în tratamentul ejaculării precoce.

  • Trazodona

Se administrează oral. Este un antidepresiv atipic, antagonist al receptorilor serotoninergici de tip 5-HT2A și inhibitor al recaptării serotoninei. Unul dintre efectele secundare ale acestei molecule este priapismul ceea ce o indică și în tratamentul disfuncției erectile.

  • Bupropion

Se administrează oral. Este un inhibitor al recaptarii de noradrenalină și dopamină. Prin creșterea concentrației de dopamină în fantă sinaptică poate conduce la creșterea libidoului.

  • Hormoni androgeni

Se administrează predominant oral. Sunt indicați pentru pacienții cu concentrații scăzute de testosteron, al căror apetit sexual este diminuat sau absent. Efectele secundare constau în fenomene de virilizare în cazul administrării la femei, respectiv în hipertrofie prostatică și creșterea valorilor tensionale, atunci când sunt administrați la bărbați.

  • Hormoni estrogeni

Se administrează sub formă de tablete vaginale. Ameliorează lubrefierea vaginala la femeile cu vaginită atrofică.

Tratament mecanic și chirurgical

La cel mecanic, se poate recurge la pompă cu vacuum (Vacuum Pump) sau/și la aplicarea unui inel la baza penisului pentru a îmbunătăți retenția sanguină peniană. EROS este un dispozitiv asemănător care se aplică pe clitoris.

La ce chirurgical, se poate recurge la protezare peniană pentru realizarea unei erecții permanente sau după dorință ori la by-pass arterial, în cazul ateromatozei arterei peniene (cu ramurile dorsală și profundă).

Tratament psihoterapeutic

Tratament psihoterapeutic

Terapie sexuală de cuplu

Când una dintre persoane este disfuncțională trebuie tratat cuplul. Problema sexuală reflectă de multe ori existența altor dizarmonii și neînțelegeri și, ca atare, va fi abordată întreaga relație de cuplu. Este recomandabil să existe doi psihoterapeuți (femeie și bărbat). Sunt discutate problemele psihologice și fiziologice ale activității sexuale.

Terapeuții trebuie să aibă o atitudine educativă și să sugereze activități sexuale specifice pe care cuplul să le încerce acasă :

  • Sunt interzise alte jocuri sexuale în afara celor recomandate;
  • Inițial actul sexual este interzis și se pune accentul pe a oferi sau primi plăcere, prin atingere, văz, auz, miros și prin comunicare non-verbală;
  • Partenerii sunt sfătuiți să-și folosească fanteziile pentru a-și distrage atenția de la gândurile și temerile referitoare la performanța sexuală;
  • Dacă unul dintre parteneri devine excitat în timpul exercițiilor, celălalt partener este sfătuit să îl stimuleze manual sau oral pentru a obține orgasmul;
  • Partenerii sunt sfătuiți să încerce diverse poziții sexuale fără a termina neapărat actul sexual;
  • Sunt sugerate diverse modalități de stimulare înainte de a trece la actul sexual;
  • Se încearcă restabilirea comunicării intime în cuplu;
  • După fiecare perioadă de exerciții sunt discutate problemele și satisfacțiile sexuale sau de altă natură;
  • Eficiența terapiei sexuale de cuplu este maximă atunci când disfuncția sexuală nu se asociază cu o altă tulburare psihică.

Hipnoza

Tehnicile hipnotice presupun focalizarea pe situația anxiogena, atunci când aceasta a generat disfuncția sexuală. Prin hipnoză se urmărește dezvoltarea unor noi modalități de a aborda situația anxiogena, cum ar fi tehnicile de relaxare, utile înaintea consumării actului sexual. Hipnoza este uneori folosită pentru a accelera și augmenta efectele intervențiilor psihoterapeutice.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Se pornește de la premiza că disfuncția sexuală este un comportament maladaptativ învățat, care-i face pe pacienți să se teamă de interacțiunile sexuale. Se urmărește desensibilizarea sistematică în raport cu teama de interacțiunile sexuale. Un alt obiectiv al psihoterapiei cognitiv-comportamentale îl constituie învățarea asertivității, adică exprimarea nevoilor sexuale direct, fără teamă. Se poate recurge și la exerciții sexuale (menționate anterior).

Terapia de grup

Această oferă suport psihologic în urmă constatării că și alte persoane au aceleași probleme. În grup se discută probleme psihologice sau interpersonale. Se poate face și educație sexuală. Grupurile sunt, preferabil, alcătuite din persoane de același sex sau/și din persoane cu aceeași disfuncție sexuală.

Terapie sexuală de orientare psihodinamică sau analitică

Una dintre cele mai eficiente metode de tratament este folosirea terapiei sexuale combinată cu terapia psihodinamică sau analitică. Metodă combinată dă rezultate bune la pacienții care au și o tulburare mentală asociată disfuncției sexuale. Asocierea tratamentului medicamentos poate crește eficiența terapeutică.

 

Specialiștii au descoperit că evenimentele traumatice din copilărie sunt o cauză mare a  depresiei – aici putem menționa decesul unui părinte, abuzul, abandonul, violența sau divorțul. Iar persoanele care sunt în șomaj pentru o perioadă lungă de timp sunt expuse la un risc de 3 ori mai mare de a prezenta simptome depresive.

Dar factorii de risc pentru apariția depresiei nu se opresc aici și trebuie să ținem cont și de:

  • istoricul de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie
  • asocierea cu alte boli cronice
  • expunerea la catastrofe naturale, război
  • dar și de dezavantajele socio-economice precum nivelul scăzut al educației și sărăcia, care deseori merg mână în mână.

Iar depresia la femei este de 2 până la 3 ori mai frecventă decât la bărbați.

Cauzele biologice

cauzele psihologice ale depresiei

Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel cerebral, substanţe numite neurotransmiţători. Dintre acestea cele mai frevent asociate cu apariţia simptomelor depresive sunt noradrenalina şi serotonina. Alte substanţe implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.

Neuronii sunt celule specializate în recepţionarea şi transmiterea informaţiilor. Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care mediază transmiterea mesajelor de la un neuron la altul. Fiecare neuron are un corp celular care conţine toate elementele specifice unei celule normale. De la nivelul corpului neuronal pleacă numeroase ramificaţii mici numite dendrite şi o ramificaţie mai mare numită axon.

Când un neuron primeşte un semnal se activează şi este transmis un semnal electric dinspre corpul neuronal spre capătul axonului, acolo unde sunt stocaţi neurotransmiţătorii. Semnalul electric eliberează anumiţi neurotransmiţători la nivelul spaţiului dintre axonul neuronal şi dendritele următorului neuron, spaţiu numit sinapsă. Neurotransmiţătorii de la nivelul sinapsei se leagă apoi de receptorii situaţi la nivelul dendritelor neuronului vecin şi astfel mesajul este transmis mai departe.

Eliberarea neurotransmiţătorului la nivelul sinapsei poate inhiba sau activa neuronul următor. Neurotransmiţătorii se pot lega şi la nivelul receptorilor situaţi la nivelul aceluiaşi axon din care au fost eliberaţi modulându-şi astfel propria acţiune. După ce o anumită cantitate de neurotransmiţător a fost eliberată în fanta sinaptică, acesta este apoi recaptat la nivelul butonului axonal, iar anumite enzime descompun molecule de neurotransmiţător rămase în fanta sinaptică.

Teoria monoaminelor

Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice de serotonină şi noradrenalină, au efect antidepresiv. Pornind de la această descoperire a aparut ipoteza că nivelele scăzute de serotonină şi noradrenalină pot duce la apariţia depresiei. Ulterior s-au descoperit alte medicamente antidepresive care creşteau atât nivelele de serotonină şi noradrenalină cât şi pe cele de dopamină, cu mult mai puţine efecte adverse decât cele iniţiale.

Totuşi, nivelul scăzut al monoaminelor nu a putut explica in totalitate apariţia simptomelor depresive.

Teoria neuroplasticităţii

teoria neuroplasticitatii

În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au circuitele neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din anumite arii cerebrale şi creşterea neuronală, toate constituind ceea ce se numeşte neuroplasticitate. Astfel, anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziţiei. Acestea sunt amigdala, talamusul, hipocampul şi cortexul cerebral. Depresia pare să fie cauzată de alterarea neuroplasticităţii la nivelul acestor zone.

Amigdala este o structură neuronală care face parte din sistemul limbic (un grup de formaţiuni situate profund la nivel cerebral), implicat în reglarea emoţiilor cum ar fi plăcerea, furia, frica. Când o persoană este depresivă se pare ca există o activitate crescută la acest nivel.

Talamusul este zona cerebrală care primeşte majoritatea informaţiilor senzoriale pe care le transmite apoi către cortexul cerebral, fiind implicat în reacţiile comportamentale, funcţiile de învăţare, gândire.

Hipocampul face parte la fel ca amigdala din sistemul limbic şi are un rol major în procesele de memorie şi în reacţiile emoţionale legate de anumite evenimente stresante din trecut. Se pare că hipocampul este mai mic ca dimensiuni la anumite persoane depresive, expunerea ulterioară la evenimente stresante fiind afectată.

Studii recente care au folosit rezonanţa magnetică și reconstrucții volumetrice ale structurilor cerebrale au arătat că hipocampul persoanelor depresive are un volum mai mic decât cel al persoanelor fără simptome depresive. Aceleași cercetări sugerează faptul că după administrarea anumitor antidepresive aceste volume se egalizează, odată cu remiterea simptomelor depresive. În acest proces de “reparare” sunt implicate substanțe numite neurotrofine care au numeroase roluri printre care și acela de formare de noi structuri neuronale.

Există studii (unele efectuate chiar în țara noastră) care semnalează faptul că și aceste neurotrofine sunt scăzute la pacienții depresivi si astfel procesul de reparare și regenerare al neuronilor este blocat.

Cauzele genetice

cauzele genetice ale depresiei

Depresia nu este cauzată de o genă anume, dar se consideră că apariţia ei este influenţată de mai multe gene. Pentru a afla rolul pe care îl joacă genele în apariţia depresiei s-au făcut studii bazate pe gemeni si pe adopţii.

Gemenii monozigoţi (gemeni identici) au 100% aceleaşi gene, iar cei dizigoţi au doar 50% gene comune. Astfel dacă depresia are cauză genetică, geamănul monozigot al unui pacient are un risc mult mai mare decat geamănul dizigot al pacientului. Exact acest lucru se întâmplă şi în cazul depresiei, iritabilitatea fiind estimată la 40-50%. Acelaşi lucru se observă şi în studiile pe adopţii, estimându-se că riscul unei persoane adoptate de a face depresie este mai mare dacă parintele său biologic are depresie.

Rudele de gradul 1 ale celor care au depresie au un risc de 2 – 3 ori mai mare de a face de-a lungul vieții depresie şi de până la 2,5 ori mai mare de a face tulburare bipolară faţă de populaţia generală.

Jumătate dintre pacienţii cu tulburare bipolară au cel puţin un părinte cu o tulburare afectivă, cel mai adesea aceasta fiind tulburare depresivă majoră. Studiile au arătat că dacă un părinte are tulburare bipolară, riscul copilului este de 25% de a face o tulburare afectivă. Daca ambii părinţi au tulburare bipolară, riscul copilului de a face o tulburare afectivă este de 50% până la 75%.

Cauzele psihosociale

cauzele psihosociale ale depresiei

Stresul reprezintă un factor important în apariţia depresiei. Aproape toţi ne confruntăm cu evenimente stresante de-a lungul vieţii, însă majoritatea dintre noi nu facem depresie. O explicaţie ar fi că materialul genetic al fiecăruia ne influenţează foarte mult răspunsul la stres. Dacă odată cu anumite vulnerabilitaţi genetice şi/sau biologice apar şi evenimente stresante, poate apărea depresia.

Cele mai frecvente evenimente de viaţă stresante asociate depresiei sunt: pierderea în copilărie a unui părinte sau abandonul parental, trauma emoţională, divorţul sau pierderea locului de muncă.

Pierderea unui părinte în timpul copilăriei creşte semnificativ riscul apariţiei depresiei la adult, în special dacă pierderea părintelui a avut loc înaintea varstei de 11 ani. Divorţul parental în copilăria timpurie a fost de asemenea asociat cu o creştere a riscului de depresie la adult. Un alt element de risc este abuzul fizic sau sexual în copilărie. Femeile cu istoric de abuz sau neglijare în copilărie au un risc de 10 ori mai mare de a face depresie.

Şomajul reprezintă un factor precipitant important fiind asociat cu un risc de 3 ori mai mare pentru apariţia depresiei. S-a observat că poate fi asociat şi cu suicidul. Creşterea cu 1% a şomajului este asociată cu o creştere de 0,79% a suicidurilor la persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani.

Sărăcia, gradul de îndatorare, pierderile financiare importante datorate crizei economice sunt de asemenea factori de risc asociaţi apariţiei depresiei.

Declanşarea unei depresii este deseori asociată unui factor psihotraumatizant sau stresant. Episoadele ulterioare nu sunt mereu asociate unor psihotraume. Se consideră că modificările biologice apărute după primul episod de depresie, vor fi cele care vor conduce la apariţia altor episoade de-a lungul vieţii.

Depresii secundare

Depresia poate apărea secundar unei afecţiuni somatice sau unui tratament. Cele mai frecvente situaţii sunt: anumite boli endocrine cum ar fi hipotiroidia, diabetul zaharat, infarctul de miocard, bolile neoplazice (cancerul), dar şi tratamentul cu anumite medicamente cum ar fi interferonul.

Putem cere ajutor de la un psihoterapeut

psihoterapia poate vindeca depresia

Daca regasim una, sau mai multe cauze in viata noastra, este timpul sa cerem ajutor de la un specialist in boli mintale. Consecintele pot fi foarte grave daca depresia este lasata sa-si  faca de cap – izolare sociala, pierderea locului de munca si chiar suicidul.

Un psihoterapeut va oferi diagnosticul si va propune un tratament medicamentos daca considera ca este necesar, depinzand de gravitatea si tipul depresiei.

Sedintele cu un terapeut se pot face chiar si online – la fel de eficient si cu rezultate la fel de bune ca metoda offline.

Depresia poate fi abordată psihoterapeutic prin numeroase metode. În principal depresia se poate trata prin terapii de scurtă durată, cum sunt: terapia cognitivă, terapia interpersonală, și terapia comportamentală. În funcție de tipul depresiei și de profilul persoanei cu depresie, se pot recomanda și terapii de orientare psihanalitică, terapii familiale precum și alte tipuri.

Esti depresiv sau e doar o zi proasta?

De ce să mergem la psihoterapie?

Eficacitatea psihoterapiei în depresie este larg recunoscută. Psihoterapia contribuie atât la îmbunătățirea calitătii vieții pacienților cât și la reducerea costurilor totale legate de tratament prin scăderea numărului de episoade.  

Psihoterapia ca singură metodă de tratament reprezintă o strategie importantă, aplicată la un grup relativ mic de pacienți cu depresie usoară și moderată. Ea este o abordare esentială pentru pacienții care nu pot lua medicamente.

Combinarea psihoterapiei cu medicația antidepresivă s-a dovedit a avea rezultate superioare fiecărei abordări luate separat. Psihoterapia augmentează efectul medicației antidepresive și reprezintă un factor care duce la creșterea complianței la tratament.

Psihoterapia nu este doar eficientă în depresie ci poate reduce costurile prin ameliorarea invaliditătii asociate depresiei iar terapia cognitiv-comportamentală a fost cea mai studiată și s-a dovedit a fi cea mai eficientă în depresie. Este o metodă structurată și constă în general din 12-16 ședințe.

Ce nu este psihoterapia?

Ce nu este psihoterapia

Când te duci la psihoterapeut nu trebuie să te aștepți la un proces simplu de vindecare dar nici la o persoană care îți oferă sfaturi. Sfaturi poți să primești de la oricine – internetul este plin de articole.  

Scopul psihoterapiei este să te ajute să-ți dai singur seama care sunt problemele din viața ta și cum să acționezi asupra lor. Numai tu știi care îți sunt prioritățile și unde poți să faci sacrificii menajabile. Terapeutul ajută pacientul să se descopere pe sine, urmând ca acesta să dobândească curajul de a schimba ce nu-i place.  

Terapia aduce o înțelegeră profundă care poate să vina doar de la pacient-dacă cineva îți spune ce să faci, nu o să înțelegi de ce și cum să acționezi în situații similare din viitor. Această experiență personală intensă este la centrul fiecărui proces psihoterapeutic.

Pe scurt, la psihoterapie te duci să înveți cum să te ajuți, nu primești instrucțiuni, un plan de atac specific, pe care, dacă-l urmezi, o să te faci mai bine într-un timp foarte scurt.

Anxietatea este acea stare asociată cu tensiune, neliniște, fatigabilitate, iritabilitate, tulburări de concentrare și de somn, printre altele. Aproape toate tulburările de anxietate pot fi tratate eficient, primul pas fiind cel mai important- diagnosticul corect al tulburării anxioase și al comorbiditatilor psihiatrice și somatice.  

Dar diagnosticul trebuie cuplat cu psihoterapie și un posibil tratament medicamentos dacă tipul de anxietate necesită această abordare. Mai jos, aveți un plan terapeutic în 5 pași pentru a înțelege care ar fi procesul de vindecare și de ce trebuie să existe încrederea în tratament.

1. Diagnosticul corect

Medicul specialist în boli mintale va diagnostica anxietatea și cauzele ei printr-un istoric medical, un examen fizic și posibile analize de laborator. Nu există un test specific pentru anxietate, dar prin urma rezultatelor, medicul primește mai multe informații care îl ajută să stabilească cauzele anxietății.

Scala de anxietate și depresie HADS poate fi un instrument de evaluare.

2. Psihoeducație și psihoterapie

Psihoeducatia si psihoterapia

Psihoterapia stă la baza procesului de vindecare prin angajarea pacienților într-un program terapeutic și educațional. În acest pas, se vor discuta aspecte importante cu pacientul:

  • beneficiile și riscurile întreruperii sau nerespectării tratamentului
  • durata tratamentului
  • alcoolul interferează cu evoluția afecțiunii și cu tratamentul

Psihoterapia poate rezolva problemele psihologice, de la depresie la tulburări de anxietate.   

3. Perioada terapeutică

Procesul de vindecare variază în funcție de tipul de anxietate, dar orientativ, acesta se poate structura în:

  • faza acută: săptămâni
  • faza de menţinere: luni
  • prevenirea recăderilor: luni/ani

Este foarte important pentru pacient să aibă încredere în tratament și să respecte perioada acestuia.

4. Stabilirea tratamentului medicamentos adecvat

Stabilirea tratamentului medicamentos adecvat

Tratamentul medicamentos al anxietății constă în antidepresive, iar alegerea adecvată implică mai mulți parametrii cum ar fi:

  • tipul de anxietate
  • vârsta, sexul și starea generală de sănătate
  • existența comorbidităţilor
  • interacţiunile medicamentoase
  • costul, accesul la tratament
  • pacientul trebuie sa devină un partener, fapt care asigură aderenţa la tratament

Durata până la obţinerea unui răspuns dacă tratamentul medicamentos funcționează, dacă este necesară schimbarea dozajului, poate fi de 2 până la 6 săptămâni.

5. Managementul stilului de viață

Conform tipului de anxietate, este posibilă o schimbare în stilul de viață. Acest lucru implică reducerea sau întreruperea consumului de cafeină, alcool sau stimulante și aduce în vedere nevoia de exercițiu fizic.

Va mai fi nevoie și de o schimbare în cum este organizat timpul liber, dacă există suficient timp pentru odihnă și detașare față de lucrurile care au un impact negativ și dacă este nevoie și de un scop mai mare (poate chiar un proiect personal).

Go Top