×

Această disfuncție este caracterizată prin diminuarea sau absența dorinței de activitate sexuală și apare frecvent în cursul depresiei, ca un fenomen secundar al anhedoniei (incapacitatea de a resimți plăcerea) – aceasta fiind un criteriu esențial de diagnostic al episodului depresiv major.

Prevalența diminuării dorinței sexuale (libidoului) este de aproximativ 6% la bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, de 41% la bărbați cu vârste cuprinse între 66 și 74 de ani și de doar 1,8% la bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani.

Cauzele diminuării dorinței sexuale

Cauzele diminuării dorinței sexuale

Principalele cauze ale diminuării libidoului masculin pot fi legate de partener și problemele sexuale/medicale ale acestuia. Calitatea relației dintre două persoane este importantă, iar dacă sunt dificultăți în comunicare, discrepanțe în preferințele sexuale, abstinența sexuală prelungită sau ostilitatea față de partener, tulburarea se poate declanșa.

Vulnerabilitățile individuale au un rol important pentru că stimă de sine scăzută și dismorfofobia (preocupare anxioasă pentru un defect fizic minor, real sau imaginar) aduc elementul de nesiguranță în relația de intimitate din cuplu și poate face persoana respectivă rigidă și cu o lipsă complet de dorință pentru a încerca lucruri noi.

Iar depresia și anxietatea pot fi cauzatoare dar și efecte secundare ale tulburării-induc o scădere a dorinței sexuale masculine la aproximativ 50% dintre bărbați.

Factori de risc

Factorii ambientali, precum abuzul de alcool sau substanțe, pot influența dorința sexuală. Iar problemele interpersonale, atitudinea față de partener și lipsa educației sexuale sunt destul de prevalente în societate. Educația sexuală este un tabu în majoritatea familiilor din România, și având în vedere că la școală nu se oferă cursuri informative, ci preferă să se ignore acest subiect important în evoluția unui adolescent, problemele se resfrâng în perioada în care persoana devine activă sexual.

Traumele din copilărie pot influența semnificativ dorința sexuală – și aici nu ne referim doar la abuzul sexual, ci și la traume care pot afecta fizicul unei persoane.

În vederea factorilor genetici sau fiziologici, s-a descoperit că afecțiunile endocrine, cum ar fi hiperprolactinemia sau hipogonadismul (dezvoltarea insuficientă a organelor sexuale), pot conduce la diminuarea dorinței sexuale.

Cum recunoaștem tulburarea

Cum recunoaștem tulburarea

Tulburarea masculină a diminuării dorinței sexuale este diagnosticată în anumite condiții:

  • persistentă sau recurentă diminuării ideilor erotice sau sexuale (ori absența lor)
  • a dorinței de activitate sexuală

Evaluarea disfuncției este făcută de medicul psihiatru, care va lua în considerare factorii care afectează funcționarea sexuală, cum ar fi vârsta sau aspecte generale și socio-culturale din viața pacientului. Dacă simptomele au persistat timp de cel puțin 6 luni, iar ele prezintă un disconfort individual semnificativ, atunci se poate diagnostica tulburarea masculină a diminuării dorinței sexuale.

Tulburarea masculină a diminuării dorinței sexuale este de tip primar, adică a fost prezentă pe tot parcursul vieții sexuale active și este de tip secundar atunci când este dobândită, adică a apărut după o perioadă de funcționare sexuală normală.

Aceasta, poate fi generalizată, adică nu se limitează doar la anumite situații sau parteneri, dar poate fi și situațională, adică apare numai în anumite contexte, la anumite tipuri de stimulare sau cu anumiți parteneri.

Dacă tulburarea masculină a diminuării dorinței sexuale este primară, disfuncția nu se va remite fără tratament, deoarece persistă cauzele psihologice sau fiziopatologice care o întrețin. Remisiunea spontană a disfuncției în timp este exclusă.

Cum ne tratăm?

Cum ne tratăm

Dacă tulburarea masculină a diminuării dorinței sexuale a apărut ca o consecință a depresiei, tratamentul antidepresiv va ameliora considerabil disfuncția sexuală, până la remisiune completă. În cazul în care la originea disfuncției sexuale stau cauze psihologice, atunci psihoterapia este indicația de elecție pentru tratarea afecțiunii. Se poate recurge la psihoterapie psihodinamică, cognitivă, hipnoză sau psihoterapie suportivă.

Tulburarea masculină a diminuării dorinței sexuale, în special concomitentă cu episodul depresiv major este relativ ușor de tratat și se poate remite în cursul tratamentului cu antidepresive. Dacă există cauze endocrine sau chirurgicale, tratamentul țintit, orientat fiziopatologic va rezolva și disfuncția sexuală. Psihoterapia poate avea rezultate satisfăcătoare și durabile.

Dar ca tratamentul să aibă efect, trebuie o implicare activă a pacientului care constă în informarea despre afecțiune-rușinea poate dăuna procesului de vindecare.

Vorbește cu un psihoterapeut – acum și online, din intimitatea casei tale.

Disfuncțiile sexuale sunt, în general, dificil de tratat. În principiu, dacă o disfuncție sexuală este secundară unei alte tulburări psihice, tratamentul afecțiunii primare conduce la ameliorarea sau remisiunea disfuncției sexuale. Dacă disfuncția sexuală este psihogena, medicația are eficiență limitată. Se pare că aici psihoterapia, indiferent de curent, are mai mult succes, iar combinarea psihoterapiei cu farmacoterapia ar aduce rezultate foarte bune.   

Din punct de vedere terapeutic, medicul poate interveni în patru mari domenii terapeutice:

  • Medicamentos
  • Mecanic
  • Chirurgical
  • Psihoterapeutic

Tratamentul medicamentos

Mai multe molecule, a căror eficiența terapeutică a fost dovedită empiric sau prin studii clinice stau la dispoziția medicului psihiatru.

Pentru disfuncția erectilă de cauză neurogenă, arterială, venoasă, psihogena sau mixtă se administrează un anumit tip de medicație.

Inhibitorii de 5-fosfodiesterază

Cel mai cunoscut reprezentant este sildenafil și se administrează oral.  

Acesta are ca efect creșterea cantității de oxid nitric (NO) cu efect vasodilatator, care crește fluxul sanguin penian. Efectul vasodilatator apare după aproximativ 1 oră de la administrare și durează aproximativ 4 ore. La femei crește lubrefierea vaginală. Medicamentul este ineficient la pacienții cu afecțiuni neurologice, diabet zaharat și neuropatie diabetică sau la cei la care s-a intervenit chirurgical pentru afecțiuni prostatice. La aceștia medicamentul este eficient doar în aproximativ 50% din cazuri.  

Efectele secundare constau în cefalee, eritem facial sau generalizat și dispepsie. Este contraindicată asocierea citratului de sildenafil cu nitrați, în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Din aceeași clasă terapeutică se mai pot administra: vardenafil hidroclorid sau tadalafil.

Fentolamina

Se administrează oral. Această diminuează tonusul simpatic, relaxează musculatura netedă și crește fluxul sanguin penian. Are ca efecte secundare hipotensiunea arterială, vertijul și tahicardia compensatorie, secundară hipotensiunii arteriale.

Apomorfina

Se administrează oral.  Produce vasodilatație cu creșterea fluxului sanguin penian. Are că efecte secundare grețuri și vărsături.

Alprostadil (prostaglandina E1 – PGE1)

Se administrează injectabil local sau sub formă de supozitoare uretrale. Prostaglandina E1 are efect vasodilatator local, cu creșterea fluxului sanguin penian. Efectul apare după 2-3 minute de la injectare sau inserare intrauretrală și durează maxim 1 oră, fără a necesita stimulare. Efectele secundare constau în: priapism, modificarea nepatologica a testelor hepatice, senzația de usturime peniană, scleroza vaselor mici peniene.

Tratament pentru alte tipuri de disfuncții sexuale

Tratament pentru alte tipuri de disfuncții sexuale

Pentru alte tipuri de disfuncții sexuale se poate recurge la medicamentele de mai jos:

  • Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (fluoxetina, fluvoxamina, escitalopram, citalopram, paroxetina sertralina)

Acestea se administrează oral. Unul dintre efectele secundare benefice, rezultat în urmă administrării acestor molecule este ejacularea întârziată, motiv pentru care se pot administra în special în cazuri de ejaculare precoce. Dapoxetina este tot un inhibitor selectiv al recaptarii serotoninei cu durată scurtă de acțiune, care a dovedit o eficientă superioară în tratamentul ejaculării precoce.

  • Trazodona

Se administrează oral. Este un antidepresiv atipic, antagonist al receptorilor serotoninergici de tip 5-HT2A și inhibitor al recaptării serotoninei. Unul dintre efectele secundare ale acestei molecule este priapismul ceea ce o indică și în tratamentul disfuncției erectile.

  • Bupropion

Se administrează oral. Este un inhibitor al recaptarii de noradrenalină și dopamină. Prin creșterea concentrației de dopamină în fantă sinaptică poate conduce la creșterea libidoului.

  • Hormoni androgeni

Se administrează predominant oral. Sunt indicați pentru pacienții cu concentrații scăzute de testosteron, al căror apetit sexual este diminuat sau absent. Efectele secundare constau în fenomene de virilizare în cazul administrării la femei, respectiv în hipertrofie prostatică și creșterea valorilor tensionale, atunci când sunt administrați la bărbați.

  • Hormoni estrogeni

Se administrează sub formă de tablete vaginale. Ameliorează lubrefierea vaginala la femeile cu vaginită atrofică.

Tratament mecanic și chirurgical

La cel mecanic, se poate recurge la pompă cu vacuum (Vacuum Pump) sau/și la aplicarea unui inel la baza penisului pentru a îmbunătăți retenția sanguină peniană. EROS este un dispozitiv asemănător care se aplică pe clitoris.

La ce chirurgical, se poate recurge la protezare peniană pentru realizarea unei erecții permanente sau după dorință ori la by-pass arterial, în cazul ateromatozei arterei peniene (cu ramurile dorsală și profundă).

Tratament psihoterapeutic

Tratament psihoterapeutic

Terapie sexuală de cuplu

Când una dintre persoane este disfuncțională trebuie tratat cuplul. Problema sexuală reflectă de multe ori existența altor dizarmonii și neînțelegeri și, ca atare, va fi abordată întreaga relație de cuplu. Este recomandabil să existe doi psihoterapeuți (femeie și bărbat). Sunt discutate problemele psihologice și fiziologice ale activității sexuale.

Terapeuții trebuie să aibă o atitudine educativă și să sugereze activități sexuale specifice pe care cuplul să le încerce acasă :

  • Sunt interzise alte jocuri sexuale în afara celor recomandate;
  • Inițial actul sexual este interzis și se pune accentul pe a oferi sau primi plăcere, prin atingere, văz, auz, miros și prin comunicare non-verbală;
  • Partenerii sunt sfătuiți să-și folosească fanteziile pentru a-și distrage atenția de la gândurile și temerile referitoare la performanța sexuală;
  • Dacă unul dintre parteneri devine excitat în timpul exercițiilor, celălalt partener este sfătuit să îl stimuleze manual sau oral pentru a obține orgasmul;
  • Partenerii sunt sfătuiți să încerce diverse poziții sexuale fără a termina neapărat actul sexual;
  • Sunt sugerate diverse modalități de stimulare înainte de a trece la actul sexual;
  • Se încearcă restabilirea comunicării intime în cuplu;
  • După fiecare perioadă de exerciții sunt discutate problemele și satisfacțiile sexuale sau de altă natură;
  • Eficiența terapiei sexuale de cuplu este maximă atunci când disfuncția sexuală nu se asociază cu o altă tulburare psihică.

Hipnoza

Tehnicile hipnotice presupun focalizarea pe situația anxiogena, atunci când aceasta a generat disfuncția sexuală. Prin hipnoză se urmărește dezvoltarea unor noi modalități de a aborda situația anxiogena, cum ar fi tehnicile de relaxare, utile înaintea consumării actului sexual. Hipnoza este uneori folosită pentru a accelera și augmenta efectele intervențiilor psihoterapeutice.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Se pornește de la premiza că disfuncția sexuală este un comportament maladaptativ învățat, care-i face pe pacienți să se teamă de interacțiunile sexuale. Se urmărește desensibilizarea sistematică în raport cu teama de interacțiunile sexuale. Un alt obiectiv al psihoterapiei cognitiv-comportamentale îl constituie învățarea asertivității, adică exprimarea nevoilor sexuale direct, fără teamă. Se poate recurge și la exerciții sexuale (menționate anterior).

Terapia de grup

Această oferă suport psihologic în urmă constatării că și alte persoane au aceleași probleme. În grup se discută probleme psihologice sau interpersonale. Se poate face și educație sexuală. Grupurile sunt, preferabil, alcătuite din persoane de același sex sau/și din persoane cu aceeași disfuncție sexuală.

Terapie sexuală de orientare psihodinamică sau analitică

Una dintre cele mai eficiente metode de tratament este folosirea terapiei sexuale combinată cu terapia psihodinamică sau analitică. Metodă combinată dă rezultate bune la pacienții care au și o tulburare mentală asociată disfuncției sexuale. Asocierea tratamentului medicamentos poate crește eficiența terapeutică.

 

În lumea medicală psihiatrică, anorgasmia mai este denumită și tulburarea de orgasm a femeii. Această afecțiune, frecvent întâlnită în depresie, afectează 10% până la 42% dintre femei. Aproximativ 10% dintre femei nu au niciodată experiența unui orgasm pe parcursul întregii vieți.

După Kaplan și Sadock, care citează un studiu al celebrului sexolog american Alfred Kinsey, 5% dintre femeile căsătorite din SUA, în vârstă de peste 35 de ani, nu au avut niciodată un orgasm.

Capacitatea femeii de a obține orgasmul crește cu vârsta și cu experiența sexuală, pe măsură ce aceasta își cunoaște propriul corp. Atunci când disfuncția orgasmică apare doar în anumite situații, această tulburare este însoțită, de regulă și de dificultăți referitoare la libido și excitația sexuală.   

Anorgasmia poate să apară și la bărbat, dar este mult mai rară decât la femei, din considerente fiziologice. Orgasmul masculin poate fi inhibat sau imposibil. Dacă tulburarea este prezentă pe parcursul întregii vieți, ea este, de regulă, consecința unei boli psihice severe. Apariția dificultăților de orgasm la bărbat, după o perioadă de activitate sexuală normală, reflectă în special dificultăți interpersonale.

Cauzele anorgasmiei feminine

Cauzele anorgasmiei feminine

Anorgasmia feminină poate avea și alte cauze care coexistă cu tulburarea afectivă, cum ar fi problemele sexuale sau medicale ale partenerului de viață. Comunicarea în cuplu, dacă este deficitară, poate duce la mai multe temeri și distruge relația intimă-divergențele în privința interesului sexual și teama de respingere sunt factori comuni.

Ostilitatea în raport cu bărbații, survenită din traume sau experiențe nefaste, precum și stima de sine scăzută sau preocuparea anxioasă pentru un defect fizic minor, real sau imaginar, aduc greutăți în dormitor. Un cerc vicios este creat de oboseala cronică, iritabilitatea și irascibilitatea pacientului.

Există factori majori de stres, cum ar fi doliul, șomajul sau falimentul, care au un cuvânt de spus în vederea apariției anorgasmiei feminine. Factorii culturali sau religioși duc la inhibiția sexuală și atitudinea non-permisivă în raport cu sexualitatea femeii. Iar bolile endocrine, cancerul și unele medicamente antihipertensive sau antidepresive pot exacerba tulburarea.

Anxietatea și teama de sarcină poate crea o problemă în abilitatea femeii de a obține orgasmul. Acest lucru poate duce chiar la depresie dacă mai apar și factori ambientali precum o relație disfuncțională cu familia, complet nesănătoasă din punctul de vedere al relaționării cu simbolurile de autoritate-mama, tatăl sau tutorele legal.

Alți factori mai pot fi menopauza, atrofia vulvo-vaginală, și abuzul de substanțe: alcoolul, cannabisul, heroina și metadona.

Diagnosticarea tulburării de orgasm

Diagnosticarea tulburării de orgasm

Tulburarea de orgasm a femeii este diagnosticată prin prezența a două sau mai multor simptome, care apar în cursul tuturor sau aproape al tuturor contactelor sexuale, persistente pe o perioadă de cel puțin 6 luni:

  • întârziere marcată sau absență a orgasmului ori frecvență redusă a acestuia
  • reducere evidentă a intensității senzațiilor de orgasm
  • disconfort individual semnificativ
  • pacienta nu a avut niciodată un orgasm, în nici o situație

Anorgasmia poate fi clasificată în:

  • tip primar, adică a fost prezentă pe tot parcursul vieții sexuale active
  • tip secundar, dobândită după o perioadă de funcționare sexuală normală
  • generalizată, adică nu se limitează doar la anumite situații sau parteneri
  • situațională, adică apare numai în anumite contexte, la anumite tipuri de stimulare sau cu anumiți parteneri

Anorgasmia și tratamentul psihoterapeutic

Anorgasmia și tratamentul psihoterapeutic

De cele mai mult ori orgasmul feminin este influențat de o multitudine de factori  și de aceea tulburarea este dificil de tratat. Un tratament medicamentos specific încă nu este disponibil, deși s-a încercat administrarea de sildenafil citrat, cu rezultate nesatisfăcătoare.

Dacă anorgasmia apare ca o consecință a depresiei, tratamentul farmacologic al acesteia din urmă poate conduce și la ameliorarea calității vieții sexuale. Au fost încercate și metode nespecifice de tratament: aromaterapie, remedii homeopate, masaj cu uleiuri aromate, dar eficiența acestor procedee este dificil de evaluat medical și statistic/științific.

În prezent anorgasmia este frecvent adresată prin psihoterapie. În procesul psihoterapeutic este implicat și partenerul, pentru ameliorarea comunicării și rezolvarea conflictelor. Partenerii trebuie să învețe: autoexplorarea, rezolvarea fricii (inconștiente) de orgasm, obținerea excitației sexuale sau conștientizarea particularităților erogene ale fiecăruia.

Alte metode de psihoterapie utilizate în tratarea anorgasmiei feminine sunt:

  • hipnoterapia
  • terapia cognitiv-comportamentală
  • terapia integrativă

Tratamentul componentelor psihologice are o importanță semnificativă. Suportul emoțional și comportamental al partenerului este esențial. Întrucât nu există o medicație specifică, diferite metode de psihoterapie sunt de preferat, iar rezultatele obținute sunt semnificative și satisfăcătoare pe termen lung.

Ejacularea precoce este una dintre cele mai frecvente disfuncții sexuale care apar în cursul unui episod depresiv major. Tulburarea este definită ca situația în care bărbații obțin orgasmul și ejacularea, în mod persistent și recurent, fără să dorească acest lucru.

Prevalența ejaculării precoce, la nivel internațional este de 20-30% la bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani, în funcție de percepția fiecăruia asupra rapidității ejaculării sau/și de percepția mai mult sau mai puțin distorsionată a timpului în cursul actului sexual.  

Tulburarea este mai frecventă la bărbații tineri, la cei cu o partenera nouă și la cei cu educație superioară. Se pare că ejacularea precoce reflectă o preocupare marcată față de satisfacția partenerei, ipoteza susținută de apariția disfuncției în relațiile stresante, care o exacerbează.

Într-un mod frecvent, ejacularea precoce este consecința anxietății – aceasta este privită ca o condiționare comportamentală eronată. Mulți bărbați își pot controla latența ejaculatorie pe măsură ce își dezvoltă experiență sexuală. La unii bărbați în vârstă de peste 40 de ani, ejacularea precoce poate să apară spontan, odată cu așa-numita criză a vârstei a două, și este reversibilă. Ejacularea precoce este o disfuncție sexuală care răspunde foarte bine la tratament (medicație sau psihoterapie).

De altfel, nu doar ejacularea precoce este o problemă de tip tulburare sexuală la bărbați.

Cauzele principale ale ejaculării precoce

Cauzele principale ale ejaculării precoce

Există șapte categorii principale de cauze ale ejaculării precoce:

  • Problemele sexuale sau medicale ale partenerului
  • Dificultatea în comunicare cu partenerul și preferințele sexuale diferite ale acestuia
  • Stima de sine scăzută și dismorfofobia – o formă de anxietate care are în prim plan preocuparea exagerată pentru defecte fizice minore, reale sau imaginare
  • Abuzul emoțional sau sexual suferit în decursul vieții
  • Anxietatea sau depresia
  • Inhibiția sexuală care survine din factori culturali sau religioși

Anxietatea generalizată, în special anxietatea socială, induce un stres peste măsură care poate afecta sănătatea sexuală a unui individ. Familia disfuncțională, și problemele cu aceasta, pot crea griji permanente care se păstrează și în dormitor.  

Din punct de vedere genetic sau fiziopatologic, putem puncta tulburări în metabolismul dopaminei și a serotoninei, afecțiuni tiroidiene, și prostatita.

Diagnosticul ejaculării precoce

Diagnosticul ejaculării precoce

Este vorba de o ejaculare precoce atunci când se observă un tipar comportamental persistent sau recurent de ejaculare, care apare în cursul activității sexuale cu partenerul, în aproximativ 1 minut după penetrare sau înainte ca subiectul să dorească ejacularea.

Acest simptom trebuie să fi persistat timp de cel puțin 6 luni, în aproape sau chiar în toate contactele sexuale, și să determine un disconfort individual semnificativ.

Ejacularea precoce este clasificată în

  • tip primar, adică a fost prezentă pe tot parcursul vieții sexuale active
  • tip secundar, dobândită după o perioadă de funcționare sexuală normală
  • generalizată, adică nu se limitează doar la anumite tipuri de stimulare, situații sau parteneri
  • situațională, adică apare numai la anumite tipuri de stimulare, situații sau parteneri.

Ejacularea precoce se poate trata!

Ejacularea precoce se poate trata!

Pacienții care acuză ejaculare precoce au fost împărțiți în două categorii:

  • cei cu timp latență mai scurt al reflexului bulbo-cavernos, care pot fi tratați farmacologic (medicamentos);
  • cei cu o condiționare psihogenă sau comportamentală eronată. Aceștia se pretează mai bine la psihoterapie.

Dacă ejacularea precoce apare în cursul unui episod depresiv major, tratamentul medicamentos antidepresiv poate contribui și la ameliorarea disfuncției sexuale.

Psihoterapia este o metodă terapeutică eficientă în cazul celei de-a doua categorii de pacienți, la care acuzele psihologice, condiționările eronate sau dificultățile interpersonale predomină. Se poate recurge la psihoterapie comportamentală, hipnoterapie, terapie analitică, mindfulness (tehnica cognitivă orientată către conștientizarea și menținerea senzațiilor experiențate de subiect în prezent, pentru distragerea atenției de la propriile disfuncționalități).

Psihoterapia este tratamentul preferat pentru pacienți și numai medicul specialist poate recomanda un tratament medicamentos!

Go Top