×

Copiii învață de la părinți prin a-i imita – cum să ții furculița în mână când mănânci, cum iți pui pantalonii pe tine și că nu e bine să vorbești tare când ești la film. Dar copii mai sunt martori și la cum reacționează părinții la situațiile normale care apar într-o zi la fel de normală, iar dacă părintele are o tulburare de anxietate, este foarte probabil ca odrasla să-și dezvolte una.

Copii se uită la părinți pentru a înțelege cum să interpreteze toate informațiile și evenimentele cu care sunt bombardați, iar dacă părintele pare constant anxios, copilul o să determine că o varietate de scenarii banale au un iz de pericol. E dureros să te gândești că în ciuda celor mai bune intenții, propagi anxietatea și stresul tău copilului.

Este foarte important ca atunci când copilul expune simptome și indicatori de anxietate să nu te panichezi și să te cufunzi în vinovăție – “Nu există nici un motiv să te pedepsești,” spune Dr. Jamie Howard, director al programului Stress and Resilience, din cadrul institutului Child Mind. “Te simți foarte prost că ai anxietate și nu e deloc ușor să-i pui stop.”

Transmiterea anxietății de la părinte la copil poate fi evitată!

Transmiterea anxietatii de la parinte la copil poate fi evitata

Poate să fie foarte dificil să comunici un sentiment seren și calm copilului când te chinui să reziști unui nou episod de anxietate – aici intervine îndrumarea unui psihoterapeut cu care stabilești strategiile specifice personalității tale, dar și implementarea de noi modalității de a face față stresului și a crește calitatea vieții. Pe măsură ce înveți să-ți tolerezi mai bine nivelul de anxietate, copilul, la rândul său, o să învețe din comportamentul tău cum să facă față situațiilor de incertitudine sau îndoială.

Este foarte dăunător pentru ambele părți dacă părintele decide să-și suprime în totalitate anxietatea și emoțiile. Ce trebuie făcut – sănătos și chiar recomandat de către psihoterapeuți – este ca părintele să-i explice fiului/fiicei de ce a reacționat în felul care a reacționat.

Să spunem că ți-ai pierdut cumpătul într-o dimineață fiind prea îngrijorat că nu poți să-ți duci copilul la școală la timp și că o să ai tot programul decalat. Mai târziu, când lucrurile s-au calmat complet, poți să începi să-i povestești de ce erai frustrat și foloseai un ton mai autoritar – puteți să vorbiți și despre diverse modalități de a gestiona stresul (țipatul nefiind una dintre cele recomandate), sau să stabiliți noi moduri de a fi siguri că sunteți gata cu toții la timp.

În felul acesta, vorbind despre anxietate, copilul înțelege că îi este permis și are dreptul să se simtă stresat, dar și că există căi de a se menaja. Ca părinți, simțim nevoia să ne protejăm copii de tristețe, nervi și anxietate prin a nu le explica de ce am avut anumite reacții sau prin a le nega lor sentimentele – un “Nu ai voie să fii supărat!” răspicat poate avea impact pe termen lung, dacă comanda se repetă. De asemenea, refuzul de a avea acest discurs îi poate face pe cei mici să înțeleagă că nu există vreo modalitate de a gestiona aceste emoții cât se poate de normale.

Dar este foarte important de menționat și că există o posibilitate de a moșteni aceste tulburări – aproximativ 30-40% din variabilitate este legată de factorii genetici, conform psihologului Amy Przeworski, PhD, profesor asistent în departamentul Științelor Psihologice din cadrul universității Case Western Reserve, Cleveland.

În primul rând, asigură-te că tu ești okay!

Asigura-ti tratamentul pentru anxietate

Mersul la psihoterapeut este natural în momentul în care te simți supraîncărcat – dacă ai avea probleme cu piciorul, nu te-ai duce la doctor? Pe lângă tratamentul pe care ți-l poate recomanda un specialist (fie psihiatru sau psihoterapeut), poți să-ți faci un așa-zis plan de atac la care să te gândești activ.

Când simți că ești prea stresat, că se apropie un episod de anxietate, încearcă să:

  • Îți menții mintea și mâinile ocupate cu altceva – o poveste sau o jucărie.
  • Mergi la o plimbare scurtă – aerul curat și faptul că te pui în mișcare ajută întotdeauna.
  • Îți faci un ceai de tei – nu doar că are componente care te calmează dar și efectul placebo îți dă un impuls pozitiv.

Aproape 5 milioane de copii din SUA au fost diagnosticați cu un tip grav de afecțiune mintală, având un impact foarte mare în viața de zi cu zi. În fiecare an, 20% din copii americani sunt diagnosticați cu o formă de anxietate, depresie, ADHD, tulburare de spectru autist sau tulburare de alimentație, printre altele.

Când ne referim la o afecțiune/boală mintală trebuie să ținem cont și de existența mai multor factori care au ajutat la dezvoltarea ei, cum ar fi problemele ereditare sau dezechilibrele chimice apărute la nivelul creierului. De aceea, multe din afecțiunile mintale pot fi tratate eficient cu ajutorul medicației, psihoterapiei, sau un amestec de cele două.

Diagnosticul, un pas dificil

Diagnosticarea tulburarilor mintale la copii

Specialiștii întâmpina complicații când vine vorba de diagnosticarea tulburărilor mintale la copii. Copii sunt diferiți față de adulți în sensul că sunt la vârstă care trec prin foarte multe schimbări emoționale, fizice și mintale, fiind un drum natural pentru creșterea și dezvoltarea lor sănătoasă. De altfel, ei sunt într-un proces continuu de învățare:

  • Adaptare la situații
  • Relaționare și empatizare cu cei din jur
  • Mecanisme unice pentru a face față problemelor sau neajunsurilor

De asemenea, fiecare copil se maturizează în propriul sau ritm și ceea ce poate fi considerat o dezvoltare normală la unii copii, la alții iese din cotidian și cade într-o gamă largă de discuții privind comportament și aptitudini.  

Pentru un diagnostic concret, trebuie să fie luat în considerare cum copilul se comportă acasă, în cadrul familiei, la școală, cu colegii și figurile de autoritate, dar și vârsta copilului și simptomele aferente.

Care sunt cele mai comune tulburări mintale la copii?

Care sunt cele mai comune tulburari mintale la copii

Nu este neobișnuit ca un copil să aibă mai multe afecțiuni, la fel, nu este neobișnuit ca unui copil să-i fi continuat tulburarea la maturitate.

Tulburări de anxietatecopii care au fost diagnosticați răspund la anumite situații sau lucruri cu frică și groază, dar și cu alte semne fizice ale anxietății, bătăi rapide ale inimii și transpirat excesiv.

Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție (ADHD) – acești copii au de regulă probleme cu păstrarea atenției și concentrării, pare ca și cum nu pot să urmărească instrucțiuni și devin foarte ușor plictisiți sau frustrați cu sarcinile primite. Au și tendința de a fi foarte impulsivi și de a simți nevoia să se miște constant.

Tulburări de comportament – cei încadrați în această categorie au tendința de a nu ține cont de reguli și sunt disruptivi când sunt puși într-un mediu structurat, cum ar fi școala.

Tulburări de alimentație – aceste tulburări implică o atitudine puternic negativă a copilului, emoții și sentimente copleșitoare, dar și comportament neobișnuit asociat cu mâncarea și/sau greutatea corporală.

Tulburări de eliminare – copii cu această tulburare au probleme cu eliminarea urinei sau fecalelor. Accidente se mai pot întâmpla, dar se pune un semn de întrebare când este mai frecvent de 3 ori pe lună, în special la copiii cu vârsta peste 5 ani. Encoprezisul este răspândit, estimându-se că între 1,5% și 10% dintre copii suferă de această tulburare în România, dar procentul real poate să fie și mai mare datorită factorului de rușine (a copilului și părinților).

Tulburări de învățare și comunicare – copilul care suferă de această tulburare are probleme cu stocarea și procesarea de informații, precum și cu urmărirea unei idei.

Tulburări afective – aceste tulburări implică sentimente de tristețe care persistă pe o perioadă destul de lungă, dar și schimbarea rapidă a dispoziție, indicatori ai depresiei și tulburării bipolare .

Schizofrenia – și alte tulburări strâns legate sunt mult mai puțin comune la copii, dar asta nu invalidează faptul că poate să apară.

Go Top