Marime text: A A A
Print

Depresia si comorbiditatea psihiatrica

4.75 avg. rating (92% score) - 4 votes

Comorbiditatea poate fi socotită mai curând o regulă decât o excepție în cazul depresiei majore.  Doctorii ar trebui să analizeze posibilitatea ca pacientul pe care îl consultă să aibă o tulburare comorbidă, iar pentru depresie cele mai probabile asocieri psihiatrice ar fi cu anxietatea, uzul de substanțe, tulburarea bipolară sau tulburările psihotice. Diagnosticul trebuie să fie urmat de o tratare concomitentă a tulburărilor comorbide pentru a evita costuri de îngrijire crescute, rezistența la tratament și recăderile frecvente.

Adulții cu un diagnostic de depresie majoră vor întruni pe parcursul vieții cel puțin încă un diagnostic psihiatric în trei sferturi dintre cazuri, cele mai frecvente fiind tulburările de anxietate și abuzul de substanțe.0=

Depresia și anxietatea

Există un procent important de comorbiditate între depresie și tulburările de anxietate; mai mult de jumătate dintre subiecții care întrunesc criteriile de tulburare depresivă majoră sau distimie vor întruni criteriile pentru o tulburare de anxietate și mai mulți dintre ei care au tulburare de anxietate vor întruni criteriile de tulburare depresivă majoră sau distimie. Toate tipurile de tulburări de anxietate sunt înalt comorbide cu depresia. Această asociere ar putea fi datorată unor factori genetici comuni (în particular depresia majoră și tulburarea de anxietate generalizată) sau unor experiențe traumatice comune.  Cu toate acestea există date care relevă că depresia majoră și tulburările de anxietate se transmit independent. Tulburările de anxietate pot precede sau urma apariția depresiei.

Ca și în cazul altor asocieri comorbide, combinația depresie – tulburări de anxietate este asociată cu afectare socială și ocupațională mai importantă, iar în particular o creștere a ideației și comportamentului suicidar.

Există o legătură strânsă între depresia majoră și distimie.  În evoluția distimiei apar frecvent episoade depresive suprapuse, fenomen numit depresie dublă.

Depresia și utilizarea de substanțe psihoactive

Această comorbiditate poate include mai multe tipuri de situații. De exemplu poate fi o persoană care are depresie și care ajunge să aibă și o tulburare de uz de substanțe prin încercarea de ”automedicație” pentru a ameliora temporar unele simptome supărătoare.  Poate exista o altă situație în care uzul de substanțe ca tulburare principală ajunge să producă secundar prin efecte toxice o afectare cerebrală, psihologică, socială care se va traduce prin depresie. Situațiile din clinică au dus la polarizarea acestor puncte de vedere cu toate că relațiile sunt mult mai complexe.

La utilizatorii cronici uneori poate fi greu de delimitat ce simptome sunt produse de depresie și ce este determinat de substanțe. În practică trebuie să evaluăm istoricul și să găsim o perioadă de câteva luni în care să nu fi existat consumul de alcool sau droguri.  Se urmărește prezența în acea perioadă a simptomelor depresive sau se încearcă corelarea apariției simptomelor în timp cu perioadele de uz de substanțe. Recăderile în cazul combinării celor două afecțiuni ar putea fi destul de frecvente deoarece vorbim de combinația a două afecțiuni care fiecare are risc de recădere. Cei cu o simptomatologie mai severă riscă mai frecvent o revenire a uzului de substanțe .

În evaluarea cazurilor de depresie rezistentă la tratament se recomandă investigarea posibilității ca pacientul să aibă o tulburare de uz de substanțe psihoactive.

În trecut se folosea tratamentul secvențial, tratând pe rând tulburările. În prezent se preferă ca tulburările să fie tratate concomitent. Ar fi greu de încercat întreruperea substanțelor în prezența unui fond depresiv. Astfel că trebuie tratată depresia și în paralel să înceapă și tratamentul pentru uzul de substanțe.

Depresia și tulburările de personalitate

Inițial s-a acordat mai multă atenție trăsăturilor de personalitate care ar fi asociate mai frecvent cu depresia, ulterior s-a observat asocierea frecventă a tulburărilor de personalitate cu depresia. Dificultatea de evaluare este dată de faptul că se încearcă o diagnosticare pe baza descrierilor unor persoane care au ca și caracteristică percepții de sine deformate, inadecvate, deformări prezente atât în tulburările de personalitate cât și în depresie. Pacienții își caracterizează personalitatea ca ”mai patologică” atunci când sunt depresivi decât în perioadele fără depresie.

Asocierea depresiei cu tulburările de personalitate poate duce la producerea unei rezistențe la tratament sau risc mai mare de recădere. În asemenea situații ar fi mai utilă psihoterapia.

Depresia și demența

Depresia poate fi prezentă în 20-40 % dintre cazurile de demență, cu procente egale între femei și bărbați. Diagnosticul este dificil de pus deoarece unele simptome din demență sunt asemănătoare cu depresia (apatia, pierderea interesului și retragerea socială) iar deficitele cognitive împiedică verbalizarea (ex. tristețe, lipsă de speranță, vinovăție etc.).  Atenția ar trebui îndreptată spre simptomele depresive cu apariție relativ recentă, de cel mult câteva luni și nu doar a vedea dacă este depresie sau demenţă.

Depresia poate creşte riscul de apariţie al demenţei iar riscul cel mai mare ar fi la cei care au dezvoltat episoade multiple din tinereţe.

Tratamentul este important atât pentru ameliorarea simptomelor depresive ci și pentru ameliorarea abilităților funcționale.

Victor Marinescu

Dr. Victor Marinescu – Șef de Lucrări–UMF “Carol Davila” București

4.75 avg. rating (92% score) - 4 votes