Marime text: A A A
Print

Depresia si afectiunile endocrine

3.60 avg. rating (72% score) - 10 votes

Depresia si afectiunile endocrine

Depresia și afectiunile endocrine

In cursul afecțiunilor endocrinologice pot apărea frecvent simptome psihice. De multe ori simptomele psihice pot fi primele manifestări ale unei boli endocrine desi nu sunt recunoscute și evaluate ca atare. Astfel, depresia se numara printre cele mai frecvente manifestari psihice, care insotesc afecțiunile endocrine.

Cele mai des întâlnite simptome psihiatrice în disfuncțiile endocrine includ: tristețe, apatie, iritabilitate, plâns facil, labilitate emoțională, anxietate (senzație de teamă, frică), disfuncții cognitive (capacitate scăzută de concentrare, tulburări de atenție, dificultăți în elaborarea unor planuri, scăderea capacității de a memora lucruri noi sau de a-și aminti anumite evenimente) sau chiar o stare confuzională (caracterizată prin alterarea conștiinței și atenției, dezorientare, halucinații vizuale sau auditive).

Cele mai frecvente tulburări endocrine în care putem întâlni aceste simptome sunt:

1. Afecțiuni ale tiroidei:

Hipotiroidia reprezintă un sindrom complex cauzat de lipsa sau deficitul acțiunii hormonilor tiroidieni asupra metabolismelor proteinelor, glucidelor si grasimilor. Hormonii tiroidieni cresc metabolismul organismului, consumul de energie si intensifica arderile din interiorul celulei. De asemenea intervin in procesele de crestere si diferentiere celulara si in functionarea unor aparate si sisteme precum aparatul locomotor, aparatul cardiovascular, sistemul respirator si sistemul nervos central. În funcție de organul afectat (glanda tiroidă, glanda hipofiză, hipotalamusul), hipotiroidia poate fi primară, secundară sau terțiară. Pe lângă simptomele specifice precum tegumentele infiltrate (un aspect umflat), păr uscat, unghii friabile, constipație, atrofie și slăbiciune musculară, dureri articulare, anemie pot apărea si simptome caracteristice unei depresii. De obicei acestea pot debuta prin lentoare motorie și psihică apoi, treptat, se poate ajunge la iritabilitate, labilitate emoțională, fatigabilitate (senzația de oboseală și de lipsă de energie), creștere în greutate (în condițiile unei alimentații normale) și somnolență. Odată constatate aceste simptome, atât de către medicul generalist cât și de către endocrinolog sau psihiatru, este necesară efectuarea unor serii de analize și explorări specifice endocrinologiei cum ar fi dozările hormonale și ecografia tiroidiană. În funcție de rezultatele acestor analize pacientului îi va fi recomandat, după caz, un tratament adecvat.

2.Afecțiuni ale glandelor suprarenale

Sindromul Cushing este o afecțiune determinată de excesul hormonilor glucocorticoizi. Acesta se poate datora fie unei administrări excesive a acestor hormoni ca tratament, fie unor modificări ale funcțiilor glandelor suprarenale (glandele care secretă acești hormoni) sau a hipofizei( glandă care reglează secreția celorlalte glande endocrine, inclusiv a suprarenalelor). În cadrul acestui sindrom cea mai des întîlnită afecțiune o reprezintă boala Cushing. Aceasta este mai frecventă la femei, apare în jurul vârstei de 20-40 ani, și se manifestă prin creștere în greutate, hiperpilozitate, tulburări menstruale, hipertensiune arterială, astenie musculară. În aproximativ 40% din cazuri pot apărea și simptome psihice precum iritabilitate, tulburări de memorie și concentrare, anxietate, insomnii (instalare grea a somnului, treziri frecvente în timpul nopții), scăderea libidoului, impotență sau chiar stări depresive cu idei de inutilitate și idei suicidare.

În cadrul afecțiunilor glandelor suprarenale există și cazuri în care pot exista manifestări determinate de o insuficiență cronică a acestei glande. Dintre acestea, cea mai frecvent întâlnită este boala Addison. Hipotensiunea arterială, lipsa poftei de mâncare, greața, vărsăturile, slăbiciunea musculară, scăderea în greutate și închiderea culorii pielii sunt cele mai frecvente simptome întalnite în această afecțiune. Pe lânga acestea, în aproape toate cazurile de boală Addison apare o profundă astenie fizică, psihică și sexuală, insoțită de stari depresive.

Diagnosticarea afecțiunilor glandelor suprarenale se face prin corelarea simptomelor clinice cu rezultatele unor analize hormonale specifice, a hemoleucogramei (determinarea valorilor în sânge a globulelor roșii, albe și a trombocitelor) dar și a unor analize de laborator ce constau în determinarea electroliților (sodiu, potasiu, calciu). Abia după stabilirea cauzei se poate pune un diagnostic cert și stabilirea unei conduite terapeutice.

3. Afecțiuni ale pancreasului

Diabetul zaharat este un sindrom complex cauzat de tulburarea secretiei de insulina de catre pancreas (pancreasul este o glanda a organismului ce produce un hormon numit insulina care ajuta la utilizarea glucozei de catre tesuturi si astfel scade cantitatea de glucoza din sange) sau de rezistenta celulelor periferice ale organismului la actiunea insulinei. Diabetul zaharat se caracterizeaza printr-o serie de tulburări metabolice care se exprimă prin hiperglicemie (o cantitate crescută de zahăr în sânge). Pentru a se putea pune diagnosticul de diabet zaharat este nevoie ca valoarea glicemiei sanguine determinate a jeun (dimineata pe nemâncate, cu un post alimentar de minim 8 ore) să fie de peste 126 mg/dl în condițiile în care valorile normale ale acesteia sunt cuprinse între 60 și 110 mg/dl. Există și situații în care rezultatul glicemiei se încadrează între 110 și 126 mg/dl. În acest caz sunt necesare investigații suplimentare pentru a a se stabili dacă este vorba despre diabet zaharat. Diabetul zaharat este clasificat în 4 categorii: tip 1 (cunoscut și ca diabet insulinonecesitant), tip 2, diabet gestațional (care debutează în timpul sarcinii) și diabetul datorat altor cauze. Legătura dintre depresie și diabet este încă neclară. Depresia afectează aproximativ 25% dintre pacienții cu diabet și este întâlnită atât in diabetul de tip 1 cât și în cel de tip 2.

Depresia are o importanță suplimentară în diabetul zaharat datorită asocierii sale cu o complianță (complianța la tratament reprezintă disponibilitatea pacientului de a respecta indicatiile medicului curant si a tratamentului prescris) scăzută la tratament, cu un control slab al glicemiei (un control bun al glicemiei la un pacient cu diabet zaharat este obtinut atunci cand acesta isi urmeaza regimul dietetic, isi administreaza medicatia antidiabetica sau insulina in functie de prescriptia medicala si de valorile glicemiei. De asemenea acest lucru se poate reflecta si in urma efectuarii unei analize sanguine specifice precum hemoglobina glicozilata, notata pe buletinele de analize HbA1c. Valorile acestei analizereflectă media glicemiei în ultimele 3 luni) precum și cu un risc crescut de complicații cardiovasculare. Simptomele depresive pot scădea capacitatea de autoîngrijire, pacientul nu mai respectă regimul dietetic și exercițiile fizice sau nu își mai ia medicamentele prescrise, ceea ce determină variatii ale glicemiei.

Pacienții diagnosticați cu diabet (tip 1 sau 2) au un risc de a dezvolta depresie, iar cei diagnosticați cu tulburare depresivă prezintă riscul de a dezvolta diabet, mai ales cel de tip 2.

Tratamentul antidepresiv asociat cu cel antidiabetic reprezintă o strategie eficace, iar regimul trebuie întotdeauna personalizat. Menținerea unui bun control al glicemiei prin regim dietetic, insulină sau medicamente antidiabetice reprezintă baza tratamentului și prevenirea instalării simptomelor depresive.

În concluzie, stabilirea unui diagnostic, indiferent de specialitatea medicală, implică efectuarea unor seturi de analize, explorări, investigații și aplicarea unor teste sau scale. Frecvent, în practica medicală, pentru diagnosticarea unei afecțiuni, este necesară colaborarea între diferitele specialități.

În situațiile în care cauzele somatice ale simptomelor depresive sunt eliminate și se întrunesc și celelalte criterii, se stabilește diagnosticul de depresie. În acest caz, în funcție de intensitatea depresiei (stabilită prin evaluări psihiatrice specifice), este instituit un tratament bazat pe medicamente antidepresive asociat uneori cu anxiolitice (medicamente care scad teama/anxietatea) sau inductoare ale somnului (medicamente care ajută instalarea somnului, cunoscute in limbajul popular ca și somnifere).

În situațiile în care simptomele specifice depresiei sunt însoțite de manifestările mai sus enumerate se impune efectuarea unor explorări suplimentare. În funcție de rezultatele obținute se stabilește un diagnostic și se recomanda un tratament. Frecvent, în afecțiunile endocrine, tratamentul constă în administrarea unor preparate hormonale, dar există și situații în care se impune un tratament chirurgical. Medicația psihotropă (cu acțiune pe sistemul nervos central), în special cea antidepresivă și anxiolitică, se poate administra în bolile endocrine, dar numai după o riguroasă evaluare a riscurilor de interacțiuni medicamentoase.

Așadar, atunci când apar manifestări psihice precum stari de tristețe, apatie, labilitate emotionala, iritabilitate, nervozitate, lipsă de energie, scădere sau creștere în greutate, tulburări de memorie și concentrare, stări de frica/teamă, tulburari ale somnului, care persistă o perioadă de timp, au o intensitate semnificativa sau crescândă și afectează viața unei persoane, este necesară consultarea unui medicului de familie, care poate indruma catre medicul specialist. Prezentarea cât mai timpurie la medicul psihiatru poate influența rapiditatea diagnosticării și tratării afecțiunii în cauză, prevenindu-se astfel o multitudine de complicații neplăcute.

Dr. Dan Petru Rosu - Medic Rezident Psihiatru

Dr. Dan Petru Rosu – Medic Rezident Psihiatru

3.60 avg. rating (72% score) - 10 votes