Asociem sărbătorile cu bucuria și veselia, în general, cu starea de bine, dar nu întotdeauna aceasta este situația. Există suficient de multe persoane pentru care sărbătorile sunt asociate cu tristeţea, singurătatea, apăsarea sau depresia. Depresia este o emoţie legată de renunţare, de incapacitatea de a mai face ceva, nu pentru că nu poți, ci pentru că pur și simplu nu mai vrei să faci nimic. Motivele pentru care oamenii pot intra în depresie sunt extrem de diferite, iar un tratament, care să fie prescris global, nu există.

Ce putem face este să aducem la cunoștință multitudinea de cauze descoperite prin studii specializate, relatări ale persoanelor diagnosticate sau cazuri reale explicate de psihoterapeuți.

De sărbători, parcă ești mai singur…

De sărbători, parcă ești mai singur…

…chit că ești înconjurat de prieteni și oameni dragi. Există persoane singure în sensul strict al termenului (nu au un partener), la fel cum există persoane care, deşi au un partener se simt extrem de singure, neînţelese, nevalorizate de către acesta.

”Singurătatea în doi” este un motiv serios al depresiei. Din păcate există un număr semnificativ, deloc de neglijat al celor care se simt singuri în cuplu sau în familie. Evident, depresia îşi face loc într-o relaţie cenuşie, plată, unde comunicarea a devenit amintire, unde valorizarea este absentă de ceva vreme, acolo unde partenerii au aşteptări diferite, dorinţe distincte şi încep adesea să preţuiască absenţa celuilalt mai mult decât prezenţa.

Este un tablou pe cât de trist pe atât de adevărat – tablou care, din nefericire, defineşte viaţa mai multor cupluri decât ne-am putea imagina.

Presiunea sărbătorilor

Presiunea sărbătorilor

Această presiune este dată şi de imaginea feerică prin care este mediatizat Crăciunul. „Fericirea de reclamă” nu are legătură cu viaţa reală. Ne gândim adesea că va fi o perioadă dacă nu excepţională, măcar bună şi tihnită, ignorând stresul acumulat, oboseala accentuată, distanţa faţă de unele persoane dragi, dar şi tensiunile care pot apărea. Depresia „intră pe uşă” tocmai prin diferenţa pe care o resimţim între ceea ce ne-am imaginat, ceea ce ne-am proiectat şi realitatea care poate contrazice uneori brutal această proiecţie.

Nu avem butoane pentru a seta pe starea de fericire sau pentru a ne anula depresia! Ghinion, psihicul nostru nu funcţionează la fel de uşor precum calculatorul. Nu avem comutări automate, nu ne setăm automat fiindcă nu suntem roboţi, în schimb avem avantajul fantastic de a gândi şi mai ales de a simţi. Aici de fapt se găseşte şi soluţia: putem gândi şi simţi altfel – mai pozitiv, mai optimist.

Imaginea idilică a reclamelor de sărbători unde vedem familii fericite, cupluri minunate, copii extraordinari – nu este în totalitate potrivită cu realitatea, aşa cum, poate, unii şi-ar dori să fie. Viaţa nu este o reclamă de la început şi până la sfârşit, în care toată lumea zâmbeşte, glumeşte şi câştigă. Viaţa este complexă şi are un „evantai de culori” diferite. Măsura în care ne simţim deprimaţi (gradul depresiei) se corelează cu diferenţa dintre cum ne imaginăm că ar putea fi (adesea idilic, „fericirea din reclame”) şi cum este (realitatea). Presiunea că ar trebui să ne simţim într-un fel – şi anume foarte bine sau măcar bine – şi nu ne simţim, poate induce starea depresivă.

Presiunea financiară contribuie la starea depresivă

Presiunea financiară contribuie la starea depresivă

Inclusiv presiunea financiară poate contribui la adâncirea frustrării şi a stării depresive, cunoscut fiind faptul că oamenii îşi doresc să marcheze momentele importante prin a oferi şi a-şi oferi cadouri. Presiunea financiară este la fel de reală pentru o persoană care se află în dificultatea de a pregăti o masă de sărbători, precum şi pentru o altă persoană care doreşte achiziţionarea unor articole de lux. Oameni diferiţi au presiuni financiare diferite, iar prin urmare, motivele de depresie sunt diferite.

Care este soluția?

Care este soluția

În primul rând, trebuie să ne concentrăm pe prezent și să trăi cât putem de frumos prezentul. Amintirile din trecut, mai ales cele nefericite, pot fi dureroase. Nu trebuie să le evităm, dar nici nu trebuie să ne preocupe gândirea și să ne fure din prezent.

Această concentrare pe propria nefericire constituie o pierdere de timp și energie. Dacă ne uităm mai atent în jurul nostru, putem găsi oricând persoane pe care le putem ajuta, astfel, înțelegem mai multe perspective și putem să ne simțim mai utili.

Iar dacă totul este prea greu, nu este niciodată greșit sau rușinos să cerem ajutor ori de la prieteni și familie, ori de la un terapeut specialist.

Articol redactat de Mihaela Sahlean, Psiholog.

Uneori depresia sau tulburările de anxietate pot trece neobservate. Nu aștepta prea mult. Testează-te acum!
*Scala HADS este un instrument de screening validat științific.