Bolile cronice complică diagnosticul și tratamentul oricărui pacient care suferă de una (sau mai multe) dintre tipurile de depresie cunoscute la momentul respectiv. Etnicitatea, cultura, stigmatul și economia adaugă dificultății de recunoaștere și tratare a depresiei.

Când ne referim la comorbidități ne gândim la o persoană care suferă de mai multe afecțiuni psihologice, cum ar fi cineva diagnosticat cu o tulburare de anxietate și o tulburare depresivă – există și boli specifice, mai puțin cunoscute.

Stigmatizarea bolilor mintale

Stigmatizarea bolilor mintale

Când avem probleme cu dantura, mergem la medic, câteodată întrebăm chiar și prietenii dacă pot să ne recomande pe cineva, și ajungem să povestim toată experiență (amuzantă, sau plină de frică) la un pahar de bere.  

Când vine vorba de boli mintale, totul devine mult mai complicat. Aceste afecțiuni sunt percepute foarte negativ din partea societății, iar majoritatea părinților, când află de diagnosticul copilului, reacționează ca și cum au primit o veste de moarte.  

Ce-i drept, sunt unele forme de depresie care pot să invalideze funcționarea pacientului – acesta nu mai vrea să iasă din casă, stă în pat toată ziua sau refuză să mănânce. Dar, și atunci când ești răcit, sau ai piciorul rupt, ai o formă de invaliditate care îți impune anumite limite. La fel și depresia .

Dincolo de orice definiție, stigmatizarea a devenit un punct de referință pentru:

  • rușine
  • învinovățire
  • formarea unui secret
  • rolul de oaie neagră dintr-o familie
  • izolare
  • stereotipuri
  • discriminare

Boală mintală, în ciuda secolelor de cercetare și educare, este încă percepută ca o indulgență, un semn de slăbiciune. Iar auto-stigmatizarea este prevalentă în societatea de azi, unde rușinea are prioritate. Acest lucru duce la inabilitatea de a căuta tratament din cauza fricii de izolare, de a deveni oaia neagră a familiei-gânduri exacerbate și de reacția depresiei.

În două sondaje identice ale opiniei publice din Regatul Unit, schimbări minore au fost înregistrate pe parcursul a 10 ani, dar peste 80% încă susțin afirmația că “Majoritatea oamenilor sunt stânjeniți de cei bolnavi psihiatric” – adică de oamenii diagnosticați cu o formă de depresie sau anxietate; iar aproximativ 30% sunt de acord cu afirmația “Sunt jenat de bolnavii mintali”.

Limitarea geografică

Limitarea geografică

Nu orice specialist este bun pentru tine. La baza procesului de vindecare există relația interpersonală dintre pacient și terapeut și dacă îți este dificil să te comporți confortabil cu persoana din fața ta, sau nu poți să relaționezi cu ea, atunci va trebui să-ți găsești alt specialist.  

Problema majoră intervine atunci când există doar o mână de psihoterapeuți locali-în majoritatea cazurilor, nici măcar nu există în zona apropiată și trebuie făcut un drum lung către alt oraș. Acele persoane sunt forțate geografic să nu participe la ședințe de tratament care duc la vindecarea depresiei, sau li se impun anumite greutăți economice și emoționale – nu este deloc ușor să mergi o dată pe săptămână 3 ore dus, 3 ore întors, până la cel mai apropiat specialist.

Psihoterapia online este eficientă

Psihoterapia online este eficientă

Progresul tehnologic a făcut internetul mult mai accesibil-cel puțin, în România; și hardware-ul (desktop sau laptop) mult mai ușor de fabricat. Platformele de e-commerce din întreaga lume conduc o competiție acerbă, unde există oferte sezoniere pentru produse-gândește-te la Black Friday și toate reducerile de Crăciun, Paște, început de primăvară, început de vară, și așa mai departe.

Din cauza multor factori pozitivi și negativi, s-a născut psihoteterapia online. Aceasta oferă toate beneficiile psihoterapiei offline și vine cu avantajele ei-platforme centralizate unde poți găsi 100+ specialiști disponibili 24/7, 7 zile pe săptămână, iar ședințele se pot ține fără să parcurgi un drum lung care îți pierde timp și bani.

Cercetătorii din cadrul universității din Zurich au analizat 62 de pacienți care au prezentat depresie moderată. Pacienții au fost împărțiți în două grupuri egale: unul care a primit terapia comportamentală cognitivă tradițională atât oral, cât și în scris; și un alt care a primit terapie online.

În urmă studiului și a tratamentelor terapeutice, cercetătorii au declarat că ambele grupuri au raportat niveluri mai scăzute de depresie. Rezultatele specifice au fost similare: 53% dintre pacienții din grupul de terapie online nu mai erau diagnosticați ca depresivi, comparativ cu 50% în grupul unde ședințele se desfășurau față-în-față.

Terapia online poate să fie la un click distanță.

Articol redactat de Mihai Bran, Medic Psihiatru si Psihoterapeut.

Uneori depresia sau tulburările de anxietate pot trece neobservate. Nu aștepta prea mult. Testează-te acum!
*Scala HADS este un instrument de screening validat științific.